SHARE

Noutăți

Conferinţa şi dezbaterea "PEISAJ ISTORIC URBAN" - 25 septembrie, Timişoara

Rate this item
(1 Vote)

Conferinţa şi dezbaterea "PEISAJ ISTORIC URBAN" - 25 septembrie, Timişoara

Comunicat de presă
Bucureşti, 21 septembrie 2018

Institutul Naţional al Patrimoniului organizează conferinţa şi dezbaterea "Peisaj istoric urban", parte din proiectul PATRIMONIUL ROMÂNESC LA 100 DE ANI DUPĂ MAREA UNIRE. Valori naţionale. Valori europene şi se încadrează în seria acţiunilor derulate de Institutul Naţional al Patrimoniului dedicate Anului European al Patrimoniului Cultural. Evenimentul este cofinanţat prin programul Centenarul României (1918 - 2018) şi al Primului Război Mondial de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi este organizat cu susţinerea Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş.

Date utile:
Casa Artelor - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Strada Episcop Augustin Pacha nr. 8, Timişoara
25 septembrie 2018, ora 10:00

Participarea este gratuită pe baza înscrierii, prin trimiterea unui e-mail de solicitare pe adresa Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea..

Conferinţa şi dezbaterea "Peisaj istoric urban" aduce în atenţie Recomandarea UNESCO din 2011 ce are ca obiect peisajul istoric urban (Historic Urban Landscape - HUL) înţeles ca rezultat al sedimentării istorice a valorilor şi caracteristicilor naturale şi antropice, care depăşeşte noţiunea de "centru istoric" sau "ansamblu", incluzând un context urban mai larg, ce cuprinde include topografia, geomorfologia, hidrologia şi caracteristicile naturale ale aşezării; mediul construit al acesteia, atât cel istoric, cât şi cel contemporan; infrastructura subterană şi supraterană, spaţiile deschise şi grădinile, modelele de folosinţă a terenului şi organizarea spaţială, relaţiile perceptuale şi vizuale, precum şi alte elemente ale structurii urbane; practici şi valori sociale şi culturale, procese economice şi dimensiunile intangibile ale patrimoniului, în corelare cu diversitatea şi identitatea.

Prezentările se vor concentra pe posibilele modalităţi de aplicare a Recomandării UNESCO pentru peisaj urban istoric şi vor urmări să evidenţieze probleme ale domeniului, atât în ceea ce priveşte încadrarea teoretică, cât şi în perspectiva acţiunii practice sau vor prezenta studii de caz relevante pe trei teme generale: Revitalizarea cartierelor istorice, Peisaje urbane istorice în România, Cartarea zonelor protejate sau a zonelor cu memorie culturală.

Masa rotundă se va dezvolta pe tema De la reglementare la practică - pentru o politică de protejare a patrimoniului istoric urban şi va urmări problemele şi temele identificate de vorbitori, într-o perspectivă aplicată, îndreptată către conturarea de soluţii şi căi de urmat.

Evenimentul va reuni reprezentanţi instituţionali, arhitecţi, restauratori, manageri de patrimoniu şi, în general, profesionişti ai patrimoniului cultural.
Pentru informaţii despre Anul European al Patrimoniului European în România şi despre seria de dezbateri profesionale organizate de INP în acest cadru, urmăriţi situl web al programului: anuleuropean.patrimoniu.gov.ro.

Context:
Institutul Naţional al Patrimoniului este coordonatorul naţional al Anului European al Patrimoniului Cultural, acţiune a Comisiei Europene şi a Parlamentului European. Proiectul PATRIMONIUL ROMÂNESC LA 100 DE ANI DUPĂ MAREA UNIRE. Valori naţionale. Valori europene este dedicat acestei acţiuni şi este finanţat prin programul Centenarul României (1918 - 2018) şi al Primului Război Mondial de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Anul European al Patrimoniului Cultural întruneşte iniţiative, evenimente şi proiecte ce pun în evidenţă patrimoniul - în toată diversitatea expresiilor sale tangibile sau intangibile - şi valorile europene comune. Sfârşitul Primului Război Mondial a reprezentat constituirea sau reorganizarea mai multor state europene, astfel că Centenarul este sărbătorit în diferite forme în România, Ţările Baltice, Polonia, Cehia şi Slovacia. Odată cu sărbătoarea naţională celebrăm şi patrimoniul cultural care ne defineşte şi este importantă o analiză a stadiului său actual şi o încercare de a determina potenţiale direcţii de protecţie a acestuia.

În acest context, Institutul Naţional al Patrimoniului propune o serie de dezbateri aplicate, reunite sub titlul PATRIMONIUL ROMÂNESC LA 100 DE ANI DUPĂ MAREA UNIRE. Valori naţionale - Valori europene. Temele abordate sunt: protecţia patrimoniului arheologic; peisajul istoric urban; calitatea în restaurare; patrimoniu imaterial; protecţia patrimoniului industrial; patrimoniu digital. Încheierea Anului European al Patrimoniului Cultural în România va fi marcată prin Forumul naţional al iniţiativelor, acţiunilor şi proiectelor care s-au desfăşurat sub egida acestui program în cadrul căruia vor fi formulate concluzii ale dezbaterilor pe temele enunţate.
Mai multe informaţii despre program sunt disponibile pe anuleuropean.patrimoniu.gov.ro.

 

Read 143 times