SHARE

Noutăți

Conferinţa şi dezbaterea „CALITATEA ÎN RESTAURARE” - 2 octombrie 2018, București

Rate this item
(1 Vote)

Institutul Naţional al Patrimoniului organizează marţi, 2 octombrie 2018, între orele 15:00 - 19:00, conferinţa şi dezbaterea "Calitatea în restaurare", ce va avea loc la Hanul lui Manuc, strada Franceză, nr. 62-64, Bucureşti.

Calitatea în restaurare
este o temă actuală la nivel internaţional. În contextul programelor cu finanţare europeană şi a altor acţiuni (Europa Creativă, Erasmus +, Horizon 2020, COSME şi fonduri de coeziune), subiectul intervenţiilor asupra monumentelor istorice sau siturilor protejate este abordat de către organizaţii internaţionale precum ICOMOS, Europa Nostra sau National Trust, cu scopul de a clarifica mecanismele, curentele locale şi abordările susceptibile de a compromite scopul conservării şi punerii în valoare în deplină autenticitate a patrimoniului construit.

Mai mult, Comisia Europeană desfăşoară, în cadrul uneia dintre cele 10 iniţiative propuse pentru Anul European al Patrimoniului Cultural, intitulată Cherishing heritage: developing quality standards for intervention on cultural heritage, o amplă acţiune de analiză şi reflecţie privind calitatea intervenţiilor asupra patrimoniului cultural, cu scopul aflării echilibrului corect între conservare şi reutilizare. Acest proces, derulat în cadrul unui grup de lucru coordonat de ICOMOS, cu participarea UNESCO, ICCROM, ICOM, Europa Nostra şi a altor membri ai grupului de stakeholderi ai Anului European, va conduce la formularea unui document de concluzii, care va fi prezentat în cadrul unei conferinţe, la Veneţia, în 22-23 noiembrie. Se vor stabili astfel viitoarele principii pentru calitatea intervenţiilor asupra patrimoniul cultural în Europa.

În vederea pregătirii contribuţiei României la acest demers european, dar şi pentru a putea contribui la procesul de re-elaborare legislativă aflat în curs pe plan naţional, care va conduce în următorii doi ani la elaborarea Codului patrimoniului cultural, urmărim ca prin conferinţa "Calitate în restaurare" să abordăm această temă, într-o perspectivă aplicată, care va avea ca rezultat un document concluziv asupra situaţiei investiţiilor finanţate din fonduri europene pentru patrimoniul construit românesc. Evenimentul va reuni experţi internaţionali şi naţionali ce vor dezbate puncte comune referitoare la implementarea intervenţiilor contemporane asupra monumentelor istorice şi siturilor protejate.

Prima parte a conferinţei cuprinde o serie de comunicări, prin care vor fi aduse în dezbatere probleme ale sectorului, atât în ceea ce priveşte încadrarea teoretică, cât şi în perspectiva acţiunii practice. Vor fi trecute în revistă exemple de bună practică, dar şi acele intervenţii problematice care scot în evidenţă o îngrijorătoare scădere a calităţii în restaurare. Atât la nivel naţional, dar şi în alte ţări europene se remarcă o orientare spre absorbţia de fonduri în detrimentul autenticităţii şi calităţii, aspect periculos care, dincolo de pierderile pe care le provoacă patrimoniului construit, are capacitatea de genera o şcoală de gândire care renunţă la intervenţia minimală şi la primatul criteriului autenticităţii.

Din demersul nostru va rezulta o - inevitabil incompletă - inventariere, descriere şi clasificare a problematicii, care va contura terenul dezbaterilor. Masa rotundă, care va implica şi publicul, va urmări problemele şi temele identificate de vorbitori, într-o perspectivă aplicată, îndreptată către conturarea de soluţii şi căi de urmat.

Evenimentul face parte din proiectul "PATRIMONIUL ROMÂNESC LA 100 DE ANI DUPĂ MAREA UNIRE. Valori naţionale - valori europene" şi se încadrează în seria acţiunilor derulate de Institutul Naţional al Patrimoniului în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural. Evenimentul este cofinanţat prin programul Centenarul României (1918 - 2018) şi al Primului Război Mondial de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi este organizat cu susţinerea Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
 

Read 82 times