SHARE

Noutăți

ANUNŢ PUBLIC DE SCOATERE LA CONCURS A POSTURILOR VACANTE

Rate this item
(0 votes)

 
ANUNŢ PUBLIC DE SCOATERE LA CONCURS A POSTURILOR VACANTE

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) organizează în perioada 21.12.2019 - 05.02.2019, concursul pentru ocuparea unui post contractual vacant de Arhitect,contract încheiat pentru perioadă nedeterminată, după cum urmează:

1 post contractual vacant de Arhitect, Atelierul de Proiectare

CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
1. are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4. are capacitate deplină de exerciţiu;
5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

CONDIŢII SPECIFICE POSTULUI
1. studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, specializareaarhitectură;
2. arhitect cu drept de semnătură înscris în Tabloul Naţional al Arhitecţilor;
3. minimum 3 ani vechime în specialitatea postului;
4. experienţă relevantă în proiectarea de arhitectură în domeniul protejării patrimoniului cultural;
5. experienţă în operare PC: suită de birou (Microsoft Office [Word, Excel, Access, PowerPoint] sau LibreOffice); navigator web (Chrome, Firefox sau Edge); programe CAD (ex. AutoCAD) şi prelucrare imagine (ex. Photoshop);
6. cunoaşterea la nivel mediu a unei limbi de circulaţie internaţională (nivel B2 conform standardelor CEFR);
7. prezentarea unui portofoliu cu lucrări reprezentative pentru specialitatea postului;
8. disponibilitate pentru lucrul peste program.

TEMATICĂ

1. Teoria conservării şi restaurării patrimoniului arhitectural;
2. Conservarea şi restaurarea monumentelor istorice - aspecte tehnice;
3. Autenticitatea şi integritatea în restaurarea monumentelor istorice;
4. Principiile restaurării monumentelor istorice şi modul în care acestea se regăsesc în legislaţia specifică.

BIBLIOGRAFIE

Literatură de specialitate
1. Brandi, Cesare, Teoria restaurării, Bucureşti, Editura Meridiane, 1996;
2. Choay, Françoise, Alegoria patrimoniului, Bucureşti, Ed. Simetria, 1998;
3. Curinschi Vorona, Gheorghe, Arhitectură. Urbanism. Restaurare, Bucureşti, Editura Tehnică, 1996;
4. Hülsemann, Jan, Casa ţărănească săsească din Transilvania. Ghid pentru restaurarea caselor vechi, Bucureşti, Simetria, 2014;
5. Ionescu, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1982;
6. ***, Illustrated glossary on stone deterioration patterns, ICOMOS (https://www.icomos.org /publications/monuments_and_sites/15/pdf/Monuments_and_Sites_15_ISCS_Glossary_Stone.pdf);

Carte şi convenţii internaţionale
1. Carta de la Veneţia: Carta internaţională pentru conservarea şi restaurarea monumentelor şi siturilor, ICOMOS, Veneţia, 1964;
2. Convenţia pentru protejarea patrimoniului arhitectural al Europei, Consiliul Europei, Granada, 1985 (ratificată de România prin L. 157/1997);
3. Convenţia europeană a peisajului, Consiliul Europei, Florenţa, 2000 (ratificată de România prin Legea 451/2002);

Legislaţie
1. Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
7. Ordinul nr. 2260/2008 privind aprobarea normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice;
8. Ordinul 562/2003 privind aprobarea Reglementării tehnice Metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ);



Norme tehnice şi standarde:
1. STAS 1434-83, Desene tehnice de construcţii. Linii, cotare, reprezentări convenţionale, indicator;
2. SR EN 15898:2012, Conservarea bunurilor culturale. Termeni principali generali şi definiţii;
3. SR EN 16096:2013, Conservarea bunurilor culturale. Evaluare şi raport despre starea patrimoniului cultural construit;
4. Indicator norme de deviz pentru lucrări de reparaţii la construcţii civile şi industriale - RpC;
5. Indicator norme de deviz pentru restaurări monumente istorice - RM;
6. Metodologie de Restaurare a Componentelor Artistice - MC / I-A / 2000;
7. Dispoziţia nr. 4300/VN/03.11.2005 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul avizării;
8. Normative tehnice şi standarde în vigoare în domeniul construcţiilor.

ÎNSCRIEREA LA CONCURS

(1) Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată Managerului Institutului;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae - Model european.
h) prezentarea unui portofoliu cu lucrări reprezentative pentru specialitatea postului;

(2) Adeverinţa care atestă starea de sănătate va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
(3) În cazul documentului prevăzut la alin. (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
(4) Actele prevăzute la alin.1 lit. b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Depunerea dosarelor în vederea înscrierii la concurs se poate face până la data de 18.01.2019, ora 12.00, la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (în incintă, etaj 1, Secretariat). Din cadrul Secţiei Resurse Umane, persoana de contact este dna. Lidia Gabriela Negrea, tel: 0213366073
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 21.01.2019, ora 12.00.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 22.01.2019, ora 12.00.
Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 23.01.2019, ora 12.00.

CALENDARUL CONCURSULUI

Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă, ce va consta în redactarea unei lucrări pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 25.01.2019, ora 12.00 (fără a se depăşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 28.01.2019, ora 12.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 29.01.2019, ora 12.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 30.01.2019, ora 12.00.
2. Interviul se va desfăşura în data 31.01.2019, ora 12.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 01.02.2019, ora 12.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 04.02.2019, ora 12.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 05.02.2019, ora 12.00.

Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro), cel târziu la data de 05.02.2019, ora 12.00.
Salariul brut pentru postul contractual vacant de Arhitect variază între4199 lei şi 5229 lei în funcţie de vechimea în muncă.


Reprezentant legal,
Manager,
Conf. Dr. Arh. Ştefan Bâlici

Read 564 times