SHARE

Noutăți

Rămas bun, Vintilă Mihăilescu! (1951-2020)

Rate this item
(4 votes)
Rămas bun, Vintilă Mihăilescu! (1951-2020) Hotnews.ro

Rămas bun, Vintilă Mihăilescu! (1951-2020)

Ieri ne-a părăsit, după o luptă anevoioasă cu boala, profesorul şi antropologul Vintilă Mihăilescu. Este o pierderea grea, semnalată pe multe voci, din domenii şi categorii de vârstă diverse, semn că „Vintilă" reuşea să construiască punţi şi să unească oameni.

Ne-a onorat - vremelnic - cu prezenţa printre membrii Consiliului Ştiinţific al INP şi ne bazam pe sfaturile domniei sale. Voiam să găsim împreună răspuns la nevoia de a aduce patrimoniul din canoane, în actualitate şi, din cercurile de specialitate, mai aproape de oameni. Vintilă Mihăilescu nu era un „credincios habotnic al patrimoniului" [1], pentru că privea corpus-ul valorilor culturale ale unui popor ca pe un organism viu, în mişcare, în continuă actualizare. Era convins de funcţia „politică" a oricărui canon în domeniu şi privea patrimoniul cu ochi critic şi o înţelegere îndelung informate, prin lecturi şi teren.

Ne-a încurajat, însă, întotdeauna să ne continuăm munca de inventariere, de explicare, de nuanţare şi de punere în context a bunurilor culturale de patrimoniu - efortul continuu de popularizare a adevărului ştiinţific şi a rigorilor de conservare, fără de care prezentul nu ne poate decât condamna la „profanare". Ne-a sfătuit, mai ales, să deschidem porţile şi să lăsăm lumea patrimoniului să circule în lumea zilelor noastre, să se molipsească pe alocuri de aerul vremurilor şi al comunităţilor, să le devină oamenilor sursă şi resursă - de identitate, de solidaritate, de viaţă comunitară, de venit, de sens.

„Fără a neglija sau subevalua partea de conservare, întrebarea care se ridică este cum se pot păstra tradiţiile în viaţă? Paradoxal doar schimbându-le, altfel se mumifică şi mor şi rămân nişte măşti mortuare şi atât. Până la urmă se ajunge la aşa zisa ecologie a tradiţiilor, unde nu este vorba de a salva ia românească, de a salva buciumul, pelicanul din Deltă, ci despre cum poţi să refaci într-un mod funcţional un sistem patrimonial şi cultural, ce implică comunitatea, dezvoltarea locală, sentimente de bucurie sau apartenenţă. Aici este particularitatea a ceea ce se întâmplă astăzi. Este ceva de transmis, tradiţiile nu se moştenesc, se învaţă",ne reamintea Vintilă Mihăilescu în 2017, cu ocazia Forumului Tradiţiilor Creative.

Regretăm nespus că nu-l vom mai avea drept îndrumător de învăţare, în această „lume nouă", pe Vintilă Mihăilescu.

Ne rămân, din fericire, scrierile şi conferinţele sale - exerciţii fine de înţelegere şi conciliere a contrastelor şi provocărilor din societatea noastră de astăzi. Se cuvine să-I mulţumim, recitindu-le.

Drum lin, domnule Profesor! Condoleanţe familiei.



Vintilă Mihăilescu a fost profesor universitar doctor şi şeful Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
În 1993 obţine titlul de Doctor în Psihologie, cu teza „Ungureni şi pământeni. O analiză etnopsihologică". Se specializează apoi în sociologie şi ulterior, în antropologie, având drept arii de interes predilecte etnopsihologia, identitate şi etnicitate, studiul comunităţilor.

Dintre cursurile susţinute la SNSPA amintim: Sociologia familiei, Anchetă socială II, Antropologie politică, Istoria ideilor antropologice, Seminar de cercetare, Comunităţi sociale. Domeniile sale de specializare sunt: etnopsihologie, identitate şi etnicitate, studiul comunităţilor.
A fost director al revistei „Societatea reală", revistă-forum destinată studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor.

În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. A desfăşurat o intensă activitate de cercetare la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române. Între 1992 şi 2000 a fost membru al Société des Européanistes, cu funcţia de secretar pentru Europa de Est.

În perioada 1997-1999 a fost directorul „Observatorului Bucureşti" în cadrul programului PHARE de Dezvoltare rurală.

Din 1998 a colaborat permanent la revista Dilema (Veche), unde deţinea rubrica „Socio-hai-hui". Începând cu acelaşi an şi până în 2000 a fost editor şef al „Yearbook of the Romanian Society of Cultural Anthropology".

Membru în consiliul ştiinţific/director al: Center for the Study of Balkan Society and Culture (Graz), Ethnobarometer (Rome/Amsterdam), International Association of South-East European Anthropology (Londra) şi South-East European Academic League (Sofia).

A avut numeroase burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique. A fost visiting professor la multe universităţi şi centre de studii avansate din Franţa, Elveţia, Germania, Belgia, Canada, Ungaria şi Bulgaria.

A fost directorul general al Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti între 2005 - 2011.

În 2006 a fost decorat de Preşedintele României pentru serviciile aduse culturii române.

Dintre lucrările sale menţionăm: Fascinaţia diferenţei (1999), Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000), Paysans de l’histoire (coautor, 1992), Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002), Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania (coord., 2002), Socio-hai-hui prin Arhipelagul România (2006), Antropologie. Cinci introduceri (2006), Antropologie. Cinci introduceri (2007), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009), Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani (2010), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (2013). Povestea Maidanezului Leuţu (2013), Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog (2014), Apologia pârleazului (2015), De ce este România astfel. Avatarurile excepţionalismului românesc (coord. 2017), Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană (2017), Etnogeneză şi ţuică (2018) şi În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului (2019).

Dintre articolele cu sens pentru oamenii patrimoniului scrise de regretatul profesor, spicuim câteva:


Povestea de succes a celor 60 de biserici de lemn (Dilema Veche, mai 2014)
Cuvinte cheie: legitimitatea "patrimonializării", peisaj cultural vs obiectiv de patrimoniu;


Fânul românesc, obiect de patrimoniu? Antropologul Vintilă Mihăilescu: „Oamenii se învârt în jurul fânului, nu fânul în jurul oamenilor, de aceea le dictează modul de viaţă" (Revista Matricea, februarie 2017)
Cuvinte cheie: patrimoniul imaterial, tradiţii, obiceiuri, peisaj cultural, tehnici tradiţionale de construire;


Sentimentul românesc al prispei. O feerie de primăvară (Dilema Veche, mai 2017)
Cuvinte cheie: tradiţe, ritualuri, spaţiu semi-privat, casa tradiţională;


Posturi culturale (Dilema Veche, iunie 2017)
Cuvinte cheie: identitate culturală, stereotipii, tourist gaze, specific local, tradiţii, patrimoniu imaterial;


Planeta Petrila şi dreptul la memorie (Dilema Veche, iulie 2017)
Cuvinte cheie: dez-industrializare, patrimoniu industrial, patrimoniu recent, arhivare;


Marele jaf postcomunist (Dilema Veche, septembrie 2017)
Cuvinte cheie: dez-industrializare, patrimoniu industrial, arhivare, comunism vs post-comunism;


Forumul Tradiţiilor Creative (Dilema Veche, septembrie 2017)
Cuvinte cheie: tradiţii, conservarea patrimoniului, actualizare, patrimoniu imaterial, tradiţia fânului, patrimoniu gastronomic, ecologia patrimoniului, iniţiative de recuperare;


Paradoxul patrimoniului (Dilema Veche, octombrie 2017)
Cuvinte cheie: comunism vs postcomunism, recuperare, patrimoniu naţional, patrimoniu recent, patrimoniu industrial;


Declinul trecutului (Dilema Veche, martie 2019)
Cuvinte cheie: modernitate vs trecut, patrimoniu electiv, patrimoniu naţional







[1] Heritage believer - termen împrumutat de la Christoff Bruman, care îl opunea celui de heritage atheism. Cel din urmă susţinea că „adulaţia patrimonială este un rău social general". Apologia pârleazului, 2015.

Read 6067 times