SHARE

Noutăți

Institutul Naţional al Patrimoniului ne invită "Să mergem pe firul roşu al Mărţişorului"

Rate this item
(1 Vote)


Mâine, 3 martie, începând cu ora 17:00, Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) vă invită într-o călătorie pe firul roşu al Mărţişorului, alături de Corina Mihăescu, doctor în Istorie şi Etnologie, coordonatoarea Direcţiei Patrimoniu Imaterial şi Cultură Tradiţională din cadrul INP şi Lila Passima, artist vizual, curatoare şi coordonatoare a secţiei Educaţie muzeală la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Obiceiul Mărţişorului este în prezent protejat de UNESCO, ca parte a Patrimoniului Cultural Imaterial, într-un dosar multinaţional, depus de Bulgaria, Republica Macedonia de Nord, Republica Moldova şi România. Cu origini care pot fi urmărite până în antichitate, sărbătorirea sosirii primăverii a trecut prin numeroase transformări, din satul arhaic, prin urbanul interbelic şi până în zilele noastre.

Ce mai înseamnă astăzi obiectele-amuletă legate cu şnur alb - roşu şi cum mai exprimă ele credinţele şi valorile societăţii? Cum putem păstra şi transmite mai departe un obicei cu puternică valoare identitară? Prezentarea oferită de Dr. Corina Mihăescu va oferi o serie de răspunsuri la aceste întrebări.

Devenit în ultimii ani un eveniment cu valoare - reper în contextul urban al obiceiului, Târgul Mărţişorului de la Muzeul Ţăranului Român poate fi privit ca un spaţiu expoziţional, un spaţiu - dezbatere despre mărţişor ca obiect. Cum a decurs anul acesta târgul, care au fost provocările impuse de măsurile de distanţare şi, mai ales, ce obiecte - mărţişor au atras în mod deosebit atenţia, va explica Lila Passima.

Conferinţa va fi transmisă live pe pagina de facebook a Institutului Naţional al Patrimoniului. Mai multe detalii şi link spre transmisia LIVE, în evenimentul de aici, unde vă aşteptăm şi cu întrebări.
---------------------------------------------------------------------------------------------
Evenimentul este organizat de Institutul Naţional al Patrimoniului sub egida proiectului In-Herit - Centrul Naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural. Proiect finanţat prin Granturile SEE 2014 - 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.
Poţi afla mai multe despre comunitatea strânsă în jurul acestui proiect al Centrului de informare şi promovare a patrimoniului cultural şi poţi să ni te alături şi să participi la consultările viitoare! Vom anunţa din timp evenimentele şi workshop-urile cu membrii comunităţii pe laviitor.patrimoniu.ro şi pe mail, dacă te abonezi.

Read 4537 times