SHARE

Noutăți

INP reprezintă România în CHARTER Alliance – un efort la nivel european pentru unificarea și profesionalizarea sectorului patrimoniului cultural

Rate this item
(2 votes)

 
CHARTER Alliance - un efort la nivel european pentru unificarea şi profesionalizarea sectorului patrimoniului cultural

Institutul Naţional al Patrimoniului reprezintă România în acest parteneriat amplu, compus din 47 de organizaţii din întreaga Europă

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) anunţă lansarea, la nivel european, a Alianţei CHARTER pentru competenţe sectoriale specifice domeniului patrimoniului cultural - un parteneriat între organizaţii şi actori cheie relevanţi pentru sustenabilitatea şi dezvoltarea sectorului pe întregul continent.

 

CHARTERAlliance

Pe parcursul următorilor patru ani, proiectul finanţat prin programul Erasmus+ va contribui la profesionalizarea sectorului şi la recunoaşterea rolului său în dezvoltarea pe baze sustenabile a societăţilor şi economiilor europene.

Alianţa CHARTER face parte din planul general de cooperare sectorială privind competenţele, o iniţiativă cheie a Comisiei Europene inclusă în Agenda pentru competenţe în Europa (2016) şi în Pactul pentru competenţe (2020), fiind singura de acest fel dedicată domeniului patrimoniului cultural.

Proiectul CHARTER vine să recupereze deficitul, la nivel european, în privinţa recunoaşterii - din punct de vedere statistic - a sectorului patrimoniului cultural şi, implicit, a impactului economic al domeniului. Fără această recunoaştere, potenţialul semnificativ al sectorului patrimoniului cultural de a influenţa pozitiv consolidarea identităţilor culturale europene şi coeziunea social este irosit. Iniţiativa CHARTER (Cultural Heritage Actions to Refine Training, Education and Roles) pune laolaltă informaţia recentă cu privire la competenţele şi aptitudinile specifice sectorului patrimoniului cultural şi concluzii şi recomandări deja avute în vedere în ce priveşte operaţionalizarea unei abordări strategice noi pentru cooperarea sectorială.

“INP intră în acest parteneriat cu o perspectivă dublă: pe de o parte, cea a principalei instituţii publice din România responsabilă cu protejarea patrimoniului cultural şi normarea activităţilor pe care acest deziderat le impune; pe de altă parte, cea a angajatorului specialiştilor care pun în aplicare şi duc mai departe misiunea instituţiei. Miza acestui proiect şi parteneriat este uriaşă, fiind vorba de o iniţiativă singulară dedicată dezvoltării şi actualizării competenţelor în domeniul salvgardării patrimoniului cultural la nivelul întregii Europe şi cu participarea largă a unui număr important de actori relevanţi din ecosistem. Prin CHARTER avem ocazia de a îmbunătăţi organizarea, standardele, capacitatea, impactul şi, implicit, recunoaşterea domeniului nostru - atât la nivel local, cât şi în această reţea Europeană la care suntem onoraţi să contribuim" subliniază Ştefan Bâlici, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului.

Camembru deplin al Alianţei CHARTER, Institutul Naţional al Patrimoniului coordonează pachetul de activităţi "Alianţe, strategii sustenabile şi recomandări pentru politicile publice" şi face parte din grupurile de lucru "Analiza strategică a competenţelor şi profilurilor ocupaţionale din domeniul patrimoniului cultural", "Formare profesională şi educaţie" şi "Dinamici sectoriale integrate".
Ce îşi propune CHARTER?

Alianţa va cartografia, în primă fază, nevoile sectorului patrimoniului cultural pentru a identifica subreprezentarea unor competenţe sau inadvertenţele dintre resursele şi calificările disponibile şi nevoile reale. Concluziile vor servi la dezvoltarea unor programe de formare adecvate adresate specialiştilor deja activi în domeniul patrimoniului cultural.

În plus, Alianţa CHARTER va sprijini procesele de adaptare la nivelul sistemului educaţional, astfel încât programa şi obiectivele formării să reflecte nevoile curente şi viitoare ale sectorului. Va fi facilitată profesionalizarea prin actualizarea competenţelor de bază şi a celor transversale şi vor fi încurajate schimbul de experienţă, creşterea capacităţii şi mobilitatea în interiorul Europei. Toate aceste eforturi coroborate vor duce la profesionalizarea sectorului.

În plus, CHARTER va derula programe pilot regionale menite să valideze abordări noi bazate pe rezultatele cercetării. Va face analiza dinamicii sectoriale şi va carta entităţile relevante co-interesate; va propune inclusiv descriptori de sarcini pentru încadrările ocupaţionale şi economice în scopul eficientizării pieţei europeane a locurilor de muncă în domeniul patrimoniului.

Piorităţile CHARTER - nevoile şi provocările sectorului


Preocupările proiectului CHARTER ţin cont de realităţile întregului sector al patrimoniului cultural din Europa şi de nivelurile diferite de dezvoltare identificate în cadrul său. Colaborarea ce stă la baza proiectului vizează consolidarea şi creşterea rezilienţei acestui sector. Reperele de competenţă - esenţiale recrutării şi achiziţiilor din domeniul patrimoniului cultural - sunt dificil de conturat în lipsa unor clasificări şi codificări riguroase şi unitare. În acest moment, la nivel European, nu există o structură pentru dezvoltarea profesională continuă care să ajute învăţarea pe tot parcursul vieţii şi nici un sistem pentru identificarea şi soluţionarea lacunelor la capitolul competenţe emergente.

Mulţi profesionişti nu beneficiază de recunoaşterea întregii lor game de competenţe, fapt care împiedică sau afectează mobilitatea profesională. Media de vârstă ridicată la nivelul domeniului şi o tendinţă spre academizare explică numărul mic de profesionişti nou intraţi în ocupaţiile patrimoniului cultural. În paralel, digitalizarea, utilizarea sporită a tehnologiei la nivelul întregii societăţi şi oportunităţile acesteia pentru domeniu creează provocări unui sector îmbătrânit şi cu acces limitat la resurse.

Având o imagine mai bună asupra modalităţilor de instruire fomală, informală şi de lungă durată - existente şi posibile - vor putea fi create şi sistemele de recunoaştere, validare şi acreditare a abilităţilor specifice domeniului patrimoniului. Iar CHARTER va clarifica rolurile şi obiectivele specifice relevante la nivelul domeniului, asfel încât posibilele trasee în dezvoltarea carierei să devină vizibile pentru entităţile din domeniul formării şi furnizorii de formare şi utile în adaptarea şi standardizarea programei şi a metodelor de predare.

Digitalizarea, modelarea 3D, realitatea virtuală şi augmentată vin să completeze setul de abilităţi tradiţionale esenţiale pentru salvgardarea patrimoniului cultural. În conformitate cu prioritatea UE privind avansarea cooperării în ceea ce priveşte digitalizarea patrimoniului cultural, cartografierea competenţelor şi crearea modulelor de formare vor include şi abilităţi de digitalizare şi conservare digitală de bază şi transversale.

Cine sunt membrii CHARTER


CHARTER reuneşte 47 organizaţii din domeniul patrimoniului cultural din Europa, ce acoperă cinci domenii principale de analiză: salvgardare şi protejare; meşteşuguri, practici şi cunoaştere tradiţională; diseminare şi comunicare; cercetare; respectiv planificare & management. Expertiza lor combinată garantează o abordare holistică, fundamentată ştiinţific, a provocărilor şi nevoilor din sectorul patrimoniului. Alianţa pune accent pe o abordare integrată şi privilegiază procesele participative de luare a deciziilor, în concordanţă cu gradul de implicare al partenerilor în domeniul patrimoniului, competenţele, expertiza şi experienţa acestora.

Organizaţiile care compun Alianţa CHARTER reprezintă atât cererea, cât şi oferta pe piaţa muncii în domeniul patrimoniului cultural. Implicarea acestora în proiect porneşte de la cunoaşterea şi asumarea cadrului legal şi a matricelor educaţionale, ocupaţionale, economice şi de politici publice specfice UE, care ghidează fiecare domeniu de activitate şi profesie, precum şi a mecanismelor de perfecţionare şi recalificare necesare pentru a răspunde în mod durabil nevoilor unui sector în schimbare şi ale profesioniştilor săi.

Membrii deplini şi afiliaţi contribuie prin capitalul lor de cunoaştere valoros la capacitatea proiectului CHARTER de a aborda toate segmentele vastului sector al patrimoniului cultural. Astfel,
1. Furnizorii de educaţie şi formare urmăresc să clarifice aspecte privitoare la furnizarea programei de formare, tipurile, nivelurile şi căile de predare, care să promoveze calitatea la nivelul rezultatelor formării, echivalenţa şi mobilitatea.
2. Angajatorii din domeniul patrimoniului îşi doresc certitudine în ce priveşte disponibilitatea expertizei de înaltă calitate, distribuite la nivel regional, pentru a facilita accesul durabil, utilizarea şi promovarea patrimoniului cultural.
3. Autorităţile şi instituţiile publice au rolul de a contura politici care să protejeze, să susţină şi să promoveze patrimoniul cultural pentru binele comun, prin sprijinirea transmiterii competenţelor.
4. Profesioniştii care lucrează în acest sector îşi doresc recunoaşterea rolurilor şi misiunii lor, deoarece acestea sunt corelate cu experienţa, expertiza şi calificarea profesională.

MEMBRI DEPLINI ŞI AFILIAŢI
Mediul academic / Formare:

• Universitatea din Barcelona (Universitat de Barcelona) (Spania)
• Academia de Arte Viena (Akademie der bildenden Künste Wien) (Austria)
• Universitatea Erasmus din Rotterdam (Erasmus Universiteit Rotterdam) (Olanda)
• Fundaţia Şcoala pentru Patrimoniu şi Activităţi Culturale (Fondazione Scuola dei Beni e delle Attività Culturali ) (Italia)
• Universitatea din Göteborg (Göteborgs universitet) (Suedia)
• Universitatea din Genova (Università degli studi di Genova) (Italia)
• Universitatea Sorbona (Université Sorbonne Paris 13 Nord) (Franţa)
Operatori / Angajatori:
• Ministerul Locuinţelor, Administraţiei Locale şi Patrimoniului (Department of Housing, Local Government and Heritage)(Irlanda)
• FARO Centrul Flamand de sprijin pentru patrimonial cultural (FARO. Vlaams steunpunt voor cultureel erfgoed (Belgia)
• Institutul National al Patrimoniului (România)
• Asociaţia pentru Cultură şi Muncă (Kultur und Arbeit) (Germania)
• Agenţia finlandeză pentru patrimoniu (Museovirasto - Finnish Heritage Agency) (Finlanda)
• Consiliul Naţional al Patrimoniului Cultural (Nacionālā kultūras mantojuma pārvalde)(Letonia)
• "Venerable Factory of the Duomo of Milan" (Veneranda Fabbrica del Duomo) (Italia)
• Institutul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural al Sloveniei (Zavod za varstvo kulturne dediščine Slovenije) (Slovenia)
• Consiliul Patrimoniului (An Chomhairle Oidhreachta - The Heritage Council HC) (Irlanda)

Reţele europene / internaţionale:
• E.C.C.O. -Confederaţia Europeană a Organizaţiilor Restauratorilor (European Confederation of Conservator-Restorers' Organisations)
• Asociaţia Restauratorilor (Verband der Restauratoren)
• ENCATC - Reţeaua Europeană pentru Management şi Politici Culturale (European Network for Cultural Management and Policy)
• Asociaţia European Historic Houses
• ERRIN - Reţeaua Regiunilor Europene pentru Cercetare şi Inovaţie (European Regions Research and Innovation Network)
• ICOMOS - Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (International Council on Monuments and Sites)
• NEMO - Reţeaua Organizaţiilor Muzeelor Europene (Network of European Museums Organisations - Deutscher Museumsbund e.V.)

Regiuni:
• ADRAL - Agenţia de Dezvoltare Regională a regiunii Alentejo (Agência de Desenvolvimento Regional de Alentejo) (Alentejo, Portugalia)
• Guvernul Basc (Eusko Jaurlaritzaren) (Ţara Bască, Spania)
• Oraşul Hanseatic Liber Bremen (Freie Hansestadt Bremen) (Germania)
• Regiunea Toscanei (Regione Toscana) (Italia)
• Consiliul Judeţean Västra Götaland (Västra Götaland Läns Landsting) (Suedia)

MEMBRI ASOCIAŢI
• ICCROM- The International Centre for the Study of the Preservation and Restoration of Cultural Property
• ICOM - International Council of Museums | ICOM-CC and ICOM-ICTOP
• European Network for Conservation Restoration Education (ENCoRE)
• Europa Nostra
• European Association for Architectural Education
• Direzione Generale Educazione, Ricerca e Istituti Culturali (Italy)
• Office of Public Works (Ireland)
• Istituto Centrale per la Patologia degli Archivi e del Libro (Italy)
• Historic Environment Scotland (UK)
• Regione Lombardia (Italy)
• Viceconsejería de Cultura y Patrimonio Cultural. Gobierno de Canarias (Spain)
• Complexul National Muzeal ASTRA (Romania)
• ART-ER Attractiveness Research Territory - Emilia-Romagna (Italy)
• Pôle patrimoine. Réseau de coopération des acteurs du patrimoine culturel en Pays de la Loire (France)
• Teatro Pubblico Pugliese (Italy)
• EXARC - Experimental Archaeology (The Netherlands)
• Swedish Association for Building Conservation Contractors and Consultants (Sweden)
• Universidade Nova de Lisboa. Faculdade de Ciências e Tecnologia. Dep Conservação e Restauro (Portugal)
• CULTLAB - The Laboratory for the Study and Conservation of Ancient & Modern Cultural Properties. University of West Attica Faculty of Applied Arts and Culture (Greece)

Pentru mai multe informaţii despre proiect, accesaţi www.charter-alliance.eu
Vă puteţi abona la newsletter-ul CHARTER aici.

Umăriţi CHARTER în social media:
● Twitter: @AllianceCharter
● Facebook: @CHARTER.Alliance.EU
● Instagram: @charter.alliance.eu
● LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/charter-alliance-eu
Institutul Naţional al Patrimoniului este principala instituţie centrală care pune în aplicare politicile publice în domeniul protejării patrimoniului cultural în România. INP asigură activităţile de cercetare, evidenţă, inventariere, protejare şi punere în valoare pentru toate categoriile patrimoniului cultural - imobil, mobil, imaterial şi digital - şi gestionează inventarele oficiale ale patrimoniului cultural - Lista monumentelor istorice, Repertoriul arheologic naţional, Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil, Registrul naţional al patrimoniului cultural imaterial, baze de date şi depozite digitale.
De asemenea, INP elaborează şi gestionează Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice [PNR] - principalul instrument prin care statul asigură finanţarea lucrărilor de protejare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului imobil -, colectează şi gestionează Timbrul Monumentelor Istorice [TMI], gestionează atestarea specialiştilor şi experţilor din domeniul patrimoniului imobil, este agregator naţional pentru Enciclopedia culturală europeană [europeana.eu], elaborează dosarele de nominalizare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial şi coordonează procesul de nominalizare pentru Marca Patrimoniului European.
Pentru solicitări media adresate INP şi echipei CHARTER, vă rugăm să o contactaţi pe Irina Dobriţă, coordonator comunicare INP, tel: 0726 281 894, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea..

Read 9264 times