SHARE

Utile

Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, în parteneriat cu Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, organizează Consfătuirea naţională a directorilor din instituţiile naţionale şi judeţene din domeniul culturii tradiţionale şi al patrimoniului cultural imaterial, ediţia a XII-a, în perioada 27-29 iunie 2017, la Gura Humorului, județul Suceava.

Inițiat în anul 2006, proiectul constituie un prilej de dialog direct privind probleme actuale din domeniul managementului cultural şi al salvgardării patrimoniului cultural imaterial.

Tema ediţiei din acest an este Valorificarea patrimoniului cultural imaterial – structuri, obiective, programe.

Pentru discuții și intervenții sunt propuse următoarele subiecte:

– patrimoniul cultural imaterial – structuri instituționale, atribuții, activități specifice

programe culturale prioritare

valorificarea patrimoniului cultural imaterial legislație și context actual.

Lucrările consfătuirii vor avea loc la Hotel Best Western Bucovina, Gura Humorului.

Programul include aplicația de teren Valori identitare de patrimoniu cultural imaterial din județul Suceava, organizată de Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava.

Pentru informații suplimentare: tel.: 021 336 60 73, int.107, 115

Persoană de contact: I N P – București: Oana Gabriela Petrică

e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

CCPCT- Suceava: Călin Brăteanu

e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

În conformitate cu prevederile Deciziei nr. 1194/2011/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 noiembrie 2011 şi ale Regulamentului privind procedura de preselecţie naţională, aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 4036/21.12.2016, juriul de preselecţie naţională pentru acordarea Mărcii patrimoniului european, ai cărui membri au fost desemnaţi prin Ordinul Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2170/27.03.2017, s-a întrunit în data de 28.03.2017 la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului pentru evaluarea propunerilor de situri din România depuse în vederea obţinerii Mărcii Patrimoniului European.
Deciziile juriului, care au fost comunicate deja autorilor respectivelor propuneri, sunt următoarele:


Siturile Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş şi Cetatea Oradea din mun. Oradea, jud. Bihor se propun pentru participare la etapa de selecţie a Comisiei Europene, sesiunea 2017, în vederea obţinerii Mărcii patrimoniului european.

ANEXA NR.1.16.LA REGULAMENT


CENTRALIZATOR CU REZULTATELE PROBEI INTERVIU

La concursul organizat în zilele de 07.06.2017 şi 13.06.2017 la Institutul Naţional al Patrimoniului.

Nr. crt. Nume şi prenume candidat Postul pentru care candidează/Compartimentul Punctaj Rezultat
Admis/Respins
1 Clepcea Viorica Luminiţa Economist specialist IA (S) 90 de puncte Admis


Contestaţiile cu privire la rezultatul interviului se pot depune în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării, respectiv până la 15.06.2017, ora 16.00.


Afişat astăzi 14.06.2017, ora 16.00


SECRETAR COMISIE
Cristina Aura NEAGU

 

ANEXA NR.1.7.LA REGULAMENT


CENTRALIZATOR CU REZULTATELE PROBEI SCRISE

La concursul organizat în zilele de 07.06.2017 şi 13.06.2017 la Institutul Naţional al Patrimoniului pentru postul de economist specialist IA (S).

Nr. crt. Nume şi prenume candidat Postul pentru care candidează/Compartimentul Punctaj Rezultat
Admis/Respins
1 Clepcea Viorica Luminiţa Economist specialist IA (S) 98.50 de puncte Admis


Interviul va avea loc în data de 13.06.2017 , ora 12.00.
Contestaţiile cu privire la rezultatul probei scrise se pot depune în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării, respectiv până la 08.06.2017, ora 16.00.


Afişat astăzi 08.06.2017, ora 16.00


SECRETAR COMISIE
Cristina Aura NEAGU

 

Perioada desfăşurării: sâmbătă, 22 iulie - duminică, 6 august 2017
Organizatori: Asociaţia RPER, în parteneriat cu OAR Alba şi cu sprijinul financiar al AFCN
Locul desfăşurării: comuna BUCIUM, jud. Alba (lângă ROŞIA MONTANĂ)
Locuri cursanţi: 10-12 (4-5 arhitectură, 3 urbanism-peisagistică - de preferinţă anii IV-VI, masteranzi sau doctoranzi, 1 ştiinţe politice antropologie/sociologie şi 2-3 geografie)
Scopul: studierea, protejarea şi promovarea patrimoniului cultural al comunei Bucium (30 sate şi cătune), în echipe multidisciplinare de cursanţi şi îndrumători
Activităţi practice: de teren, relevee de arhitectură şi fotografii aferente proiectului de restaurare a unui monument istoric şi proiectului de reabilitare a unei case tradiţionale, studiu de peisaj cultural, studiu turistic
Activităţi teoretice/didactice: în sala de lucru, prelucrarea, finisarea informaţiilor culese, în vederea organizării expoziţiei de la închiderea oficială a UdV Bucium şi a editării lor în "CAIET V. Patrimoniu rural Bucium", conferinţe şi dezbateri
Ateliere:

  • Proiect de restaurare Monument istoric: Troiţa episcopului Andrei Şaguna din satul Izbita
  • Proiect de reabilitare a casei "Ovidiu Bârlea" în vederea valorizării sale muzeale
  • Studiu de peisaj cultural minier pentru situl arheologic Boteş-Corabia şi pentru Valea Negrilesii
  • Studiu turistic (promovarea valorilor identificate în cadrul celor 6 ediţii ale UdV Bucium, prin iniţierea unor trasee şi a unei reţele de servicii turistice oferite de localnici)
  • Iniţiere în tehnica fotografiei panoramice 360° şi a turului virtual

 

Anunț și fișa de inscriere

https://www.facebook.com/asociatia.rper


10 iunie 2017 - ZIUA MONDIALĂ ART NOUVEAU



Comunicat de presă
Bucureşti, 07.06.2017



Pe 10 iunie 2017 - de Ziua Mondială Art Nouveau - Institutul Naţional al Patrimoniului organizează tururi ghidate gratuite în Constanţa, Târgu Mureş şi Timişoara, precum şi o expoziţie de fotografie dedicată arhitecturii Art Nouveau din România, în foişorul grădinii Casei Universitarilor din Bucureşti.

10 iunie, Ziua Mondială Art Nouveau, a fost stabilită în 2013 pentru a celebra memoria a doi mari reprezentanţi ai stilului - Antonio Gaudi şi Ödön Lechner. Începând de atunci, la nivel mondial se organizează evenimente variate care readuc în atenţia publicului oamenii şi operele ce au marcat acest curent artistic, precum şi poveştile şi valorile patrimoniului Art Nouveau din Europa.

Curentul Art Nouveau a avut, pe teritoriul României, expresii diferite, motivate de realităţile politice şi culturale de la începutul secolului XX. De la Secessionul de factură Austro-Ungară din vestul ţării, la cel de inspiraţie maghiară din centrul Transilvaniei şi până la Art Nouveau-ul exuberant al Cazinoului din Constanţa, variaţiile stilistice regionale ale acestui curent artistic oferă ocazia descoperirii unui patrimoniu deosebit de bogat, din păcate puţin cunoscut şi apreciat de publicul larg.

Institutul Naţional al Patrimoniului, partener al proiectului european "Sustainable protection and promotion of Art Nouveau heritage in the Danube Region" care se desfăşoară în perioada 2017-2019, având ca lider de proiect Municipiul Oradea, organizează o primă serie de acţiuni cu scopul de a creşte nivelul de conştientizare şi de cunoştinţe despre patrimoniul Art Nouveau din Romania în rândul publicului. Ca partener de specialitate al proiectului, Institutul Naţional al Patrimoniului va elabora, în cadrul consorţiului internaţional, o strategie de promovare şi punere în valoare a acestei categorii de patrimoniu, bazată pe o cercetare de teren aprofundată, la nivel naţional, urmată de identificarea modalităţilor şi oportunităţilor de sprijinire a iniţiativelor centrate pe reintegrarea arhitecturii Art Nouveau în viaţa comunităţilor.

ANEXA NR.1.2.LA REGULAMENT

CENTRALIZATOR

cu rezultatele selecţiei dosarelor înscrise la concursul organizat în zilele de 07.06.2017 şi 13.06.2017 la Institutul Naţional al Patrimoniului.

Nr. crt. Nume şi prenume candidat Număr cerere înscriere la concurs Postul pentru care candidează/Compartimentul Admis/Respins
1 Clepcea Luminita 2246/30.05.2017 Economist - Serviciul productie Admis


Contestaţiile cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere se pot depune în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării, respectiv până la 02.06.2017, ora 12.00.

Afişat astăzi 01.06.2017, ora 12.00


SECRETAR COMISIE
Cristina Aura NEAGU

 

Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2016, volum publicat în mai 2017.
Descărcați volumul in format pdf   (8 MB).



Cronica Cercetărilor Arheologice din România, volumele in format digital: campania 2000 (doc), campania 2001 (doc), campania 2002 (pdf), campania 2003 (pdf), campania 2004 (pdf), campania 2005 (pdf), campania 2006 (pdf), campania 2007 (pdf), campania 2008 (pdf), campania 2009(pdf), campania 2010 (pdf,) campania 2011 (pdf), campania 2012 (pdf), campania 2013 (pdf), campania 2014 (pdf), campania 2015 (pdf).

 

Bază de date online cu posibilitate de căutare pe localitate, an, județ, epocă sau categorie de sit: Cercetări arheologice in România.

Institutul Naţional al Patrimoniului împreună cu Muzeul Municipal Curtea de Argeş, au onoarea să vă invite la evenimentele dedicate Zilei Eroilor din data de 25 mai, începând cu ora 12.00. Evenimentele fac parte din proiectul "Memoria Marelui Război, judeţul Argeş" cofinanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional, aria educaţie prin cultură.

Evenimentele se vor derula astfel:
ora 12.00 - Depunere de coroane de flori la Cimitirul Eroilor
ora 13 - Vernisarea expoziţiei "Memoria Marelui Război, judeţul Argeş"
ora 13,30 -14,30 Masă rotundă ,Centenar România Modernă
Proiectul propus de Institutul Naţional al Patrimoniului va repertoria şi inventaria monumentele dedicate eroilor din primul război mondial, va urmări starea de conservare a acestora.

invitatie CurteadeArges fata

 


Prin toate activităţile propuse, proiectul doreşte să contribuie la conştientizarea valorilor perene în cadrul comunităţilor locale, la respectarea eroilor şi a monumentelor ridicate în cinstea acestora, la valorizarea şi preţuirea acestui patrimoniu identitar local.

Contact
Dr. Daniela Mihai
07431764449
Manager proiect
Dr. Florentina Udrea
Asistent manager
0723522804

invitatie Curtea de Arges verso


Scopul proiectului este inventarierea, protejarea, şi promovarea monumentelor memorial funerare reprezentative din judeţul Argeş şi înţelegerea valorii acestora de către comunităţile locale şi tineri.
Fiind un proiect de educaţie culturală, multe dintre activităţile proiectului sunt în strânsă legătură cu instituţiile publice muzeale partenere, Muzeul Municipal din Curtea de Argeş şi Muzeul Municipal din Câmpulung, precum şi insituţiile de învătământ partenere.
Proiectul propune ca activităţi principale
Inventarierea, fotografierea ,cartografierea, constatarea stării de conservare a patrimoniului memorial
Realizarea unor "procesiuni comemorative" de Ziua Eroilor şi de Ziua Armatei, în Curtea de Argeş şi Câmpulung
Realizarea unei expoziţii itinerante fotodocumentare cu obiective memorial funerare din judeţul Argeş Expoziţia va fi vernisată de Ziua Eroilor 25 mai 2017 şi de Ziua Armatei Române (25 octombrie 2017)
Realizarea şi promovarea unor trasee cultural- turistice cu bicicleta sau pietonal, în Curtea de Argeş şi Câmpulung
Organizarea a două mese rotunde cu tema Centenarul României Moderne

Conservarea pragmatică a mediului istoric -o examinare a unor iniţiative transnaţionale de formare, din Marea Britanie, Polonia, Slovenia, China şi România.

Pragmatic Conservation of the Historic Environment – an examination of transnational skills training initiatives in the UK, Poland, Slovenia, China and Romania.

by

Colin Richards MBE

Luni, 22 mai, ora 17 Sala Frescelor

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti
Departamentul Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului „Sanda Voiculescu”

 

Prelegerea se desfăşoară în limba engleza
durata prelegerii este de lh30, urmată de discuţii
informaţii suplimentare: conf. dr. Ştefan Bâlici, 0723-218.856

 

Anunt Colin Richards Page 2