Borza Petru (jud. Hunedoara)
Tezaur uman viu 2022
PORECLIT / NUMIT ȘI: „Pătru lu’ Vălean”
OCUPAȚIA:
Olar („meserie necalificată, da’ moștenită din moși strămoși”)
DESCRIEREA MEȘTEȘUGULUI / ÎNDELETNICIRII / PRACTICII / ACTIVITĂȚII
Meșterul Petru Borza aduce lutul cu căruța de la câțiva kilometri, din locul numit „Valea lui Opriș“, de la adâncimi cuprinse între 1 și 4 metri, ajutat de unul dintre fii lui, Iulian, cel care a ales să rămână în casa părintească și să-i fie sprijin în toate situațiile. Încarcă aproximativ 800 de kilograme de pământ, cam cât se arde o dată în cuptor.
„Nu orice pământ, nu de la suprafață, din cel de la adâncime, că trebuie să fie calitate bună, că nu poți face oale din orice pământ”. Lutul trebuie lăsat apoi la „răcorit“, în pivniță, unde se stropește ca să nu se usuce. Bucățile de lut sunt apoi așezate pe scămoi, un scăunel special, unde se bate bine, după care se mărunțește.
Ținut la frig, udat și bătut, lutul este apoi băgat în malaxor unde devine o pastă moale, gata de modelat. Meșterul desparte lutul în grămăjoare de diverse dimensiuni, în funcție de mărimea și felul obiectului în care urmează să se transforme. Pe roata olarului, pământul capătă formă sub palmele așezate ca pentru rugă, care o fac când să se înalțe, când să se
rotunjească.
Astfel, ele se transformă în recipiente bune pentru gătitul sarmalelor, în vase pentru friptură, farfurii, căni pentru apă, ulcele și ulcioare. După câteva ore bune în care vasele sunt lăsate să se usuce bine, urmează vopsirea și ornamentarea lor. Toate vasele se vopsesc cu o soluție din pământ alb, „caolin“, ori de pământ negru „negreață“, alteori cu litargă galbenă. Motivele decorative sunt simple, la fel ca portul popular din Țara Zarandului, dar unice ....
OCUPAȚIA:
Olar („meserie necalificată, da’ moștenită din moși strămoși”)
DESCRIEREA MEȘTEȘUGULUI / ÎNDELETNICIRII / PRACTICII / ACTIVITĂȚII
Meșterul Petru Borza aduce lutul cu căruța de la câțiva kilometri, din locul numit „Valea lui Opriș“, de la adâncimi cuprinse între 1 și 4 metri, ajutat de unul dintre fii lui, Iulian, cel care a ales să rămână în casa părintească și să-i fie sprijin în toate situațiile. Încarcă aproximativ 800 de kilograme de pământ, cam cât se arde o dată în cuptor.
„Nu orice pământ, nu de la suprafață, din cel de la adâncime, că trebuie să fie calitate bună, că nu poți face oale din orice pământ”. Lutul trebuie lăsat apoi la „răcorit“, în pivniță, unde se stropește ca să nu se usuce. Bucățile de lut sunt apoi așezate pe scămoi, un scăunel special, unde se bate bine, după care se mărunțește.
Ținut la frig, udat și bătut, lutul este apoi băgat în malaxor unde devine o pastă moale, gata de modelat. Meșterul desparte lutul în grămăjoare de diverse dimensiuni, în funcție de mărimea și felul obiectului în care urmează să se transforme. Pe roata olarului, pământul capătă formă sub palmele așezate ca pentru rugă, care o fac când să se înalțe, când să se
rotunjească.
Astfel, ele se transformă în recipiente bune pentru gătitul sarmalelor, în vase pentru friptură, farfurii, căni pentru apă, ulcele și ulcioare. După câteva ore bune în care vasele sunt lăsate să se usuce bine, urmează vopsirea și ornamentarea lor. Toate vasele se vopsesc cu o soluție din pământ alb, „caolin“, ori de pământ negru „negreață“, alteori cu litargă galbenă. Motivele decorative sunt simple, la fel ca portul popular din Țara Zarandului, dar unice ....
Foto
