Unul din cele mai preţioase daruri pe care ni le-a făcut Italia în domeniul cunoaşterii trecutului nostru e cartea secretarului brâncovenesc Del Chiaro pe care acum râvna d-lui Cristian o strămută în româneşte.

Avem a face cu altceva decât arată titlul. În secolul al XVIII-lea istoria se prezenta adesea, supt influența curentului „filosofic“ de preschimbare ca „Revoluții“. I s-a părut acestui Florentin că lucrarea lui va întâlni mai mulți cetitori dacă o va întitula „Revoluțiile Valahiei”.

De fapt e și o istorie a țerii, mai scurtă întăiu, dar pe urmă ajungând la amănumțimi pentru Domniile pe care le-a apucat ori despre care i se putea da lămuriri orale. Nu e de nevoe să subliniez importanța acestor pagini care sînt adevărate memorii ale unui om inteligent și capabil de nepărtinire.

 Dar, cu toată valoarea ei, nu partea istorică e cea mai însemnată. Pe acest străin care ne înțelege și ne iubește – ce rar ne-am împărtășit noi de iubirea acelora pe cari i-a îmbrățișat larga, naiva noastră ospitalitate! îl interesează toată viața dela noi. Toată – de la ceremoniile Curții, de la petrecerile ei simple până la căsuța țeranului, pe care o laudă pentru curățenie, până la elementele de credință și superstiție ale sufletului acestuia.

 Opera corespunde astfel pentru Țara Românească, pentru principatul muntean aceleia pe care, cu mai multă învățătură, dar nu cu mai putină simpatie și pricepere, a închinat-o Moldovei domnescul autor care e Dimitrie Cantemir („Descrierea Moldovei”).

Ambii par a veni ca să însemne pe paginile lor aspectul țerilor noastre înnainte de epoca fanariotă, care, și nu pentru caracterul ei pretins grecesc, ci pentru metodele ei, și turcești, și „filosofic” apusene, a introdus schimbări de suprafață așa de mari, dar și, prin ele, transformări de principii așa de adânci.

Şi, adaug, alături de acești doi cel mai învățat boier muntean al vremii, Constantin Stolnicul Cantacuzino, cel crescut și la Veneția și Padova, încerca tot în acel moment caracteristic, o descriere în românește a aceleiași țeri românești de la Dunăre, descriere din care s’au salvat – cu lămuririle în italienește pentru contele Marsigli, publicate în operele Stolnicului, ediția mea – paginile pe care le-am tipărit în volumul III din Studiile şi Documentele mele.

Ca unuia care am reeditat textul italian al lui Del Chiaro în 1914, traducătorul îmi cere câteva rânduri de introducere. Sunt bucuros să le dau D-lui Cristian care, fără a fi un profesor şi un erudit a pus atâta muncă şi atâta dragoste, adaug şi o oarecare jertfă bănească, în cartea pe care o oferă publicului românesc.