DE LA DOINA LA REMBETIKO - Premiera de gală a filmului și recital extraordinar de muzică
Noutăți
DE LA DOINA LA REMBETIKO - Premiera de gală a filmului și recital extraordinar de muzică

 Asociația Culturală CRN organizează în data de 16 noiembrie 2024, orele 19.00,  la Club SNC (Bulevardul Tomis nr. 96, Constanța), cu prilejul Zilei Dobrogei, un eveniment special sub egida „De la doină la rembetiko”. Evenimentul cuprinde premiera de gală a filmului documentar artistic „De la DOINĂ la REMBETIKO –  o rapsodie balcanică”, care se bucură de participarea artistului Nicu Alifantis. Cu acest prilej va avea loc un recital extraordinar de tip fusion, care îmbină cele două genuri muzicale, cu participarea extraordinară unor artiști renumiți din România și Grecia printre care se numără Niki Xilouri (voce și percuție), Maria Casandra Hauși (voce), Stelu Enache (voce), Vanghelis Siligardos (bouzouki), Sorin Romanescu (chitară), Sabin Penea (vioară), Marius Vernescu Trio (alături de Beatrice Vernescu și Oleg Lașcu), Adrian Stavian (orgă), Alexandru Ilea – Noian (fluier), Constantin Badea (voce).

Documentarul artistic realizat de regizorii Cristian Radu Nema și Mimis Ravanis a fost filmat în România și Grecia. Filmul este inspirat de corespondența epistolară dintre bunicul autoarei scenariului, Bianca Beatrice Michi, și marele scriitor român de etnie greacă Panait Istrati de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 140 de ani. Pe lângă valoarea sentimentală, filmul are o valoare de patrimoniu din perspectivă etnomuzicologică și istorică. Naratorul este nimeni altul decât muzicianul și omul de cultură Nicu Alifantis, care descrie mozaicul cultural căruia îi aparțin cele două genuri muzicale. Artistul va fi prezent la premiera de gală.

Provenind dintr-o familie de muzicieni de mare valoare din spațiul cultural grecesc și internațional, Niki Xilouri este continuatoarea unei moșteniri muzicale unice pe care a dobândit-o de la tatăl său, Psarandonis, supranumit Zeus al muzicii grecești, care împarte, alături de lira sa, scena artistică alături de nume mari precum Nick Cave. Niki Xilouri vine pentru prima oară în România pentru a împărtăși publicului spiritul inegalabil al muzicii rembetiko, dar și pentru a revela subtilitățile artistice pe care acest gen îl are în comun cu doina românească. Laureată a Marelui Premiu și Trofeului „Maria Tănase” (juriu prezidat de Tudor Gheorghe), Maria Casandra Hauși a marcat și a celebrat intrarea doinei în Patrimoniul Imaterial Unesco prin lansarea albumului de muzică tradiţională intitulat generic „Doina – Horea lungă – Cântec Arhaic Românesc din Maramureş” în anul 2009, fiind totodată continuatoarea moștenirii spirituale a rapsodul din Țara Lăpușului - Nicolae Pițiș (Tezaur Uman Viu). Casandra va cânta alături de fiul ei, Matei Nicolae Stoian. Niki Xilouri a mai colaborat cu interpreta de doină Maria Casandra Hauși în proiecte internaționale, iar evenimentul de „De la doină la rembetiko” le va oferi prilejul să interpreteze o fuziune între cele două genuri muzicale alături de muzicieni de prestigiu ai spațiului cultural românesc și internațional. Printre aceștia se numără pianistul Marius Vernescu (singurul român câștigător al Marelui Premiu al Festivalului de Jazz de la Montreux), chitaristul Sorin Romanescu (laureat al Premiului Gopo pentru cea mai bună muzică originală), violonistul Sabin Penea (directorul artistic al Festivalului JazzUp și câștigător al Marelui Premiu la Concursul Internaţional de Vioară și Muzică de Cameră Kreutzer), cel mai important interpret și culegător de folclor de origine aromână - Stelu Enache, muzicianul cretan Vangelis Siligardos, organistul Adrian Stavian (autorul muzicii din spectacolul manifest Ciuleandra, recunoscut pentru colaborările cu Ovidiu Lipan Țăndărică, Rona Hartner și Gheorghe Zamfir), interpretul de folclor Constantin Badea al cărui repertoriu a îmbogățit tezaurul de cântec dobrogean cu piese de o mare profunzime, interpretul Alexandru Ilea - Noian, invitat al emisiunii „Drumul lui Leșe” dar și co-autor al volumului „Studii etnografice vol. 5” în colaborare cu prolificul etnolog Pamfil Bilțiu.

Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări dedicate proiectului „De la Doina la Rembetiko”, proiect care își dorește să promoveze confluența dintre două genuri muzicale aparte ce reprezintă spiritualitatea a două popoare ce se întâlnesc în spațiul dobrogean. Este vorba de doina românească și rembetiko grecesc, ambele incluse in patrimoniul imaterial UNESCO. Proiectul își propune să scoată doina din spațiul puțin accesibil al interpreților și cunoscătorilor săi și să o propulseze, alături de rembetiko, un alt gen muzical relevant pentru spatiul balcanic și pentru minoritatea greacă din România care a fost supranumit blues-ul Greciei, dând șansa noii generații să se familiarizeze cu conotațiile sale iar tinerilor interpreți, păstrători ai doinei sau ai muzicii rembetiko, să devină cunoscuți și apreciați de un public cât mai numeros.

Accesul la eveniment este liber. Link eveniment: https://fb.me/e/hPC6OdgzH  

Noutăţile se pot găsi pe www.confluentze.ro  şi pe www.facebook.com/confluentze/    

Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa și are ca parteneri Institutul Național al Patrimoniului, Asociația Culturală Harlequin Diversitate, Asociația ANCE EUROPE, firma de producție cinematografică Rock House Events și Cramele Hamangia. Partenerii media sunt Cuget Liber și Antena 3 Constanța. Evenimentul se bucură de colaborarea cu Comunitatea Elenă Elpis din Constanța. Proiectul este susținut și sprijinit de UPFAR – ARGOA – Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România și DACIN SARA.

11/13/2024 Institutul Național al Patrimoniului

Stay up-to-date with The National Heritage Institute's news !

Follow us on our website and also on our Social Media channels.

Other news

12/19/2024

10/18/2024

12/03/2024