Lansarea apelului de finanțare pentru cursuri de formare în domeniul eficienței energetice a clădirilor istorice, aferent Investiției I4 – „Economie circulară și creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice”
Ministerul Culturii, în calitate de coordonator de reforme și investiții, anunță lansarea, la data de 22 decembrie 2025, a apelului de finanțare pentru cursuri de formare în domeniul eficienței energetice a clădirilor istorice, aferent Investiției I4 – „Economie circulară și creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice”, Componenta 5 – Valul renovării, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Ținta 112. Apelul este gestionat de Institutul Național al Patrimoniului (INP), în calitate de administrator al schemei de minimis și autoritate de implementare.

Bugetul total al apelului este de 1.475.488,19 lei / 290.136,3 euro, din care 260.622,312 euro/ 1.325.394,77 lei reprezintă finanțare din PNRR, iar 29.513,9 euro/ 150.093,42 lei este contribuția din bugetul național, aferentă TVA nedeductibilă.

Obiectivul apelului îl reprezintă îmbunătățirea competențelor profesionale și dezvoltarea de abilități specifice pentru specialiștii implicați în intervenții de eficientizare energetică a clădirilor cu valoare istorică și arhitecturală. Prin acest apel se urmărește formarea a minimum 200 de profesioniști, prin organizarea de cursuri de formare de către Institutul Național al Patrimoniului, în calitate de administrator al schemei de minimis.

Apelul este necompetitiv, proiectele fiind evaluate individual, în ordinea depunerii. Fiecare solicitant poate depune o singură cerere de finanțare, corespunzătoare unui singur CUI.

Cursurile vor avea o durată de 8 zile și se vor desfășura în 7 serii, la sediul Institutului Național al Patrimoniului din Avrig, județul Sibiu.

Apelul se derulează în cadrul schemei de ajutor de minimis pentru cursuri de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice și este necompetitiv, fiind aplicabil principiul „primul venit, primul servit”, cu evaluare și contractare succesivă, până la epuizarea bugetului alocat.

Depunerea solicitărilor de finanțare se realizează exclusiv electronic, prin platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro.

Calendarul estimativ al apelului:

  • Data deschiderii apelului în platformă a solicitărilor de finanțare: 22 decembrie 2025, ora 09:00;
  • Depunerea solicitărilor de finanțare: 22 decembrie 2025, ora 09:00 – 20 ianuarie 2026, ora 16:00;
  • Data închiderii apelului în platformă a solicitărilor de finanțare: 20 ianuarie 2026, ora 16.00;
  • Evaluare și selecție: 22 decembrie 2025 – 20 ianuarie 2026 (evaluarea se realizează continuu, în ordinea depunerii);
  • Contractare: pe măsura finalizării evaluării și selecției;
  • Implementare: maximum 3 luni de la semnarea contractelor de finanțare, cu posibilitatea prelungirii, conform legislației în vigoare.
Solicitanți eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis:

  • societăți comerciale, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
  • persoane fizice autorizate (PFA);
  • organizații non-guvernamentale.
Categoriile de profesioniști eligibili ca participanți la cursuri includ, fără a se limita la:

  • arhitecți și ingineri atestați de Ministerul Culturii în domeniul protejării monumentelor istorice;
  • ingineri în construcții și instalații;
  • arhitecți, urbaniști și arhitecți de interior cu drept de semnătură;
  • verificatori de proiecte, experți tehnici, responsabili tehnici cu execuția și diriginți de șantier autorizați;
  • auditori energetici pentru clădiri, atestați conform legislației în vigoare.
Valoarea maximă a ajutorului de minimis acordat pentru fiecare cursant este de 7.377,44 lei (TVA inclus). Valoarea maximă care poate fi acordată unui beneficiar, pentru numărul maxim posibil de cursanți, este de 147.548,82 lei (TVA inclus), cu respectarea regulilor de cumul aplicabile.

Valoarea cursului de formare este de 5.022,44 lei (TVA inclus), la care se pot adăuga cheltuieli eligibile de cazare, în limita a 265 lei/noapte/cursant, și cheltuieli de transport, în limita a 500 lei/cursant.

Beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține angajații care au participat la cursuri pentru o perioadă de minimum 12 luni de la data absolvirii acestora.
În cazul persoanelor fizice autorizate fără angajați, obligația constă în menținerea activității economice în domeniul intervențiilor pentru eficientizarea energetică a clădirilor istorice pentru o perioadă de minimum 12 luni de la finalizarea cursurilor.

*InforEuro aferent lunii noiembrie 2025, respectiv 1 EUR = 5.0855 lei


12/19/2025 Institutul Național al Patrimoniului

Stay up-to-date with The National Heritage Institute's news !

Follow us on our website and also on our Social Media channels.

Other news