Institutul Național al Patrimoniului, prin Direcția Programe, Metodologii, Patrimoniu Imaterial și Fond Documentar - Compartimentul Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a organizat joi, 27 februarie 2025, între orele 11.00-14.00, la sediul central al INP din București, sector 4, str. Ienăchiță Văcărescu nr. 16, Bibliotecă, evenimentul cultural-educativ „Mărțișor INP”.
Evenimentul „Mărțișor INP”, care a integrat și un atelier practic demonstrativ, s-a constituit într-o măsură de punere în valoare a patrimoniului cultural imaterial și a culturii tradiționale actuale, fiind în acord cu Legea nr. 26 /2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, contribuind astfel la salvgardarea Mărțișorului, element inclus în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial UNESCO și îmbinând componenta științifică cu practica confecționării mărțișorului, de asemenea element înscris în lista organismului internațional.
Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Universitatea din București, Facultatea de Litere - Cercul Studențesc de Etnologie și Folclor „Mihai Pop”, coordonat de conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra Fruntelată și Centrul de Cercetări de Etnologie și Folclor - director prof. habil. dr. Narcisa Știucă.
Diversitatea activităților din cadrul evenimentului „Mărțișor INP” a delimitat atât o latură teoretică, cât și una educativă, culturală și aplicată, atrăgând astfel un public divers și răspunzând intereselor acestuia.
Partea aplicativă a evenimentului a fost asigurată de participarea artiștilor ceramiști Nicoleta și Ion Mitroi din Măldăeni, județul Teleorman. Renumiții meșteri reconstituie vase și farfurii decorative cu o semiotică străveche și creează podoabe și mărțișoare actuale, cu motive inspirate din culturile neolitice Gumelnița și Cucuteni. Soții Mitroi au oferit demonstrații practice de modelaj și incursiuni istorice inedite. Premianți ai târgurilor naționale de produse meșteșugărești și participanți la târguri internaționale de turism cultural, ei sunt recunoscuți pentru coordonarea de ateliere de lucru, de tabere de vară și de cercuri de artă tradițională desfășurate în muzee ori în școli.
Caracterul aplicativ al atelierului de realizat mărțișoare insuflate din simbolurile civilizațiilor preistorice s-a dovedit oportun pentru studenții-ucenici ai Cercului de Etnologie și Folclor „Mihai Pop” din cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București și pentru invitații la eveniment în vederea explicării și deprinderii cunoștințelor și tehnicilor de lucru tradiționale de modelat mărțișoare din lut.
Componenta științifică a evenimentului a fost susținută de dr. Luminița Filofteia Pally, etnolog, care a prezentat importanța elementului „Mărțișorul - practici tradiționale asociate zilei de 1 Martie”, precum și valoarea instructiv-educativă a atelierelor practice pe care Nicoleta și Ion Mitroi le-au susținut ani de-a rândul la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, județul Argeș, prof. habil. dr. Narcisa Știucă și conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra Fruntelată (Universitatea din București, Facultatea de Litere, Secția Studii Culturale, Etnologie).
Cunoscuții interpreți de muzică populară Alexandru Lilea (Rast, județul Dolj) și Gabriel Gorjanu-Gîlea (Turburea, județul Gorj) au oferit publicului mărțișoare folclorice din zonele etnografice pe care le reprezintă.
Participanții la eveniment au putut admira, pe lângă mărțișoarele de inspirație neolitică confecționate în prezent de Nicoleta și Ion Mitroi, o selecție de mărțișoare din colecția dr. Corina Mihăescu, datând din perioade diferite ale secolului XX.
La manifestare s-au aflat reprezentaţi ai mass-media, reprezentanți ai Institutului Național al Patrimoniului: dr. Daniela Mihai - director, Direcția Programe, Metodologii, Patrimoniu Imaterial și Fond Documentar; dr. Corina Mihăescu - cercetător științific I, Compartimentul Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, elevi, studenți și masteranzi de la Universitatea din București, Facultatea de Litere, Secția Studii Culturale, Etnologie.