ANUNŢ PUBLIC DE SCOATERE LA CONCURS A UNOR POSTURI VACANTE
Anunțuri angajări finalizate

Nr. 2102 / 11.04.2019

ANUNŢ PUBLIC DE SCOATERE LA CONCURS A POSTURILOR VACANTE
Institutul Naţional al Patrimoniului, denumit în continuare I.N.P. sau Institutul, organizează, în temeiul Legii nr.53/2003-Codul Muncii, republicată, a Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin HG nr.286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a OUG nr.114/2018 privind unele măsuri bugetare în anul 2019, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, la sediul din str. Ienăchiţă Văcărescu nr.16, sector 4, Bucureşti în perioada 8.05.2019 - 24.05.2019, concursul pentru ocupare a trei posturi contractuale vacante în cadrul structurii Buget, Financiar, Contabilitate, contracte încheiate pentru perioadă nedeterminată, după cum urmează:


Postul I - DOCUMENTARIST (IA) S - un post contractual vacant - Secţia Contabilitate

CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE:

Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
h) nu a împlinit vârsta legală pentru pensionare.

CONDIŢII SPECIFICE POSTULUI:

1.Studii superioare de specialitate economice, absolvite cu diplomă de licenţă;
2. Vechime în muncă: Minim 10 ani;
3. Vechime în specialitate: Minim 7 ani;
4. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator: program de contabilitate computerizat, Excel, Word, programe fiscale;
5. Cerinţe specifice:
a) cunoaşterea temeinică atribuţiilor şi sarcinilor pe care le are postul;
b) cunostinte temeinice in domeniul contabilitatii si fiscalitatii;
c) capacitate de prelucrare a informatiilor, de interpretare si valorificare prin luare deciziilor corecte, oportune si obiective;
d) capacităţi de previziune, organizare, decizie, coordonare a anumitor proceduri interne, control-evaluare;
e) capacitate de autoorganizare şi prioritizare a sarcinilor;
f) capacitate de asumare a răspunderii;
g) capacitate de sinteză;
h) atenţie sporită pentru detalii;
i) disponibilitate pentru lucru în program prelungit în anumite condiţii;
j) disponibilitate pentru deplasări în interes de serviciu în ţară şi străinătate;
k) creativitate şi spirit de iniţiativă;
l) integritatea morală şi etică profesională;
m) cunoaşterea principiilor de funcţionare a bazelor de date şi a datelor statistice referitoare la patrimoniul cultural;

DESCRIEREA SARCINILOR CE REVIN POSTULUI
:
a) inregistreaza cronologic si sistematic toate operatiunile din extrasele de banca
b) efectueaza evidenta contabila in scopul reflectarii corecte si la timp a operatiunilor contabile ,privind executarea bugetului de venituri si cheltuieli , potrivit instructiunilor de aplicare a planului de conturi
c) primeste extrasele de cont de la organele bancare , verifica daca sumele aparute in acestea privesc unitatea,urmareste formarea grupei actelor de cheltuieli pentru platile efectuate si identifica natura sumelor operate in extrasele respective
d) inregistreaza in contabilitate extrasele de cont in valuta si stabileste diferentele de curs valutar
e) intocmeste lunar nota contabila privind cheltuielile cu salariile , impozite, retineri in vederea introducerii in calculator si balanta cu respectarea prevederilor planului de conturi
f) introduce in programul de contabilitate inregistrarile documentelor efectuate de alte posturi
g) inregistreaza in contabilitate custodiile si garantiile de licitatii
h) asigura intocmirea registrelor contabile in conformitate cu legislatia in vigoare
i) duce la indeplinire sarcinile stabilite pe cale ierarhica
j) indosarieaza documentele cu care lucreaza
k) colaboreaza la tinerea corecta si la zi a evidentei contabile, precum si la salvarea datelor informatice

Tematica
a) Organizarea şi conducerea contabilităţii;
b) Contabilitatea Trezoreriei Statului şi a instituţiilor publice;
c) Dispoziţii privind controlul financiar preventiv;
d) Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor publice.

Bibliografie

a) Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Ordinul MFP nr. 2021/2013 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul MFP nr. 1917/2005;
e) Ordinul MFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice;
f) Ordinul nr. 1792/2002 privind aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare;
g) Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, cu modificările şi completările ulterioare;
h) Decretul nr. 209/1976 privind aprobarea Regulamentului operaţiunilor de casă;
i) Ordinul nr. 2861/2009 privind aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
j) Ordinul MFP nr. 1954/2005 pentru aprobarea clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice;
k) Ordinul nr. 720/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetele creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetele fondului de risc şi bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora;
l) HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
m) HG nr. 1031/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înregistrarea în contabilitate a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale;
n) Ordinul nr. 1718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
o) Ordinul nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
p) O.U.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale;
q) HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe;
r) Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor;
s) O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar-preventiv, cu modificările şi completările ulterioare;
t) Ordinul MFP nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu;
u) Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările ulterioare.
v) HG nr.593/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, cu modificările şi completările ulterioare;




DOCUMENTE SOLICITATE (cf. HG. 286/2011):
a) cerere de înscriere la concurs adresată managerului Institutului Naţional al Patrimoniului;
b) scrisoare de recomandare;
c) copia actului de identitate sau al altui document care atestă identitatea, potrivit legii;
d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
e) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
f) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează *);
g) adeverinţa medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate **);
h) curriculum vitae, model European, conform H.G. nr. 1021/2004;
i) declaraţie pe proprie răspundere referitoare la incompatibilitatea colaborării cu institutul (eventuale litigii, sau apartenenţa la grupul adversarilor din litigiile aflate în derulare).
*) În cazul documentului prevăzut la alin. (V) lit. f), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
**) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
***) Actele prevăzute la alin. (1) lit.c)-e) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

LOCUL, DATA ŞI ORA DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI
Depunerea dosarelor
în vederea înscrierii la concurs se realizează până la data de 9.05.2019, ora 10.00, la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (în incintă, etaj 1, Secretariat), din cadrul Biroului Resurse Umane, persoana de contact este dna. Negrea Lidia Gabriela, tel.: 0213366073
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 10.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 13.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 14.05.2019, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă, ce va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 15.05.2019, ora 10.00 (fără a se depaşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 16.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 17.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 20.05.2019, ora 10.00.
2. Interviul se se va desfăşura în data 21.05.2019, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă);
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 22.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 23.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 24.05.2019, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro), cel târziu la data de 24.05.2019, ora 11.00.
Pentru postul de DOCUMENTARIST (IA) S, salariul variază între 4364 lei brut pentru vechime minimă şi 5434 lei brut pentru vechime maximă, la care se adaugă un spor în cuantum de 15% pentru condiţii de muncă periculoase şi vătămătoare, precum şi o indemnizaţie de hrană în cuantum de 347 lei lunar.


Postul al II lea - INSPECTOR (IA) M - un post contractual vacant - Secţia Contabilitate

CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE:

Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
h) nu a împlinit vârsta legală pentru pensionare.

CONDIŢII SPECIFICE POSTULUI:

1.Studii medii;
2. Vechime în muncă: Minim 10 ani;
3. Vechime în specialitate: Minim 7 ani;
4. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator: Excel, Word;
5. Cerinţe specifice:
1. cunoaşterea temeinică atribuţiilor şi sarcinilor pe care le are postul;
2. capacitate de prelucrare a informatiilor, de interpretare si valorificare prin luare deciziilor corecte, oportune si obiective;
3. capacităţi de previziune, organizare, decizie, coordonare a anumitor proceduri interne, control-evaluare;
4. capacitate de autoorganizare şi prioritizare a sarcinilor;
5. capacitate de asumare a răspunderii;
6. capacitate de sinteză;
7. atenţie sporită pentru detalii;
8. disponibilitate pentru lucru în program prelungit în anumite condiţii;
9. disponibilitate pentru deplasări în interes de serviciu în ţară şi străinătate;
10. creativitate şi spirit de iniţiativă;
11. integritatea morală şi etică profesională;
12. cunoaşterea principiilor de funcţionare a bazelor de date şi a datelor statistice referitoare la patrimoniul cultural;

6. Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: capacitate de comunicare, relaţionare şi cooperare în echipă, capacitate de analiză şi sinteză, adaptabilitate la situaţii noi, putere de concentrare în condiţii de stres; bun organizator, ordonat, dinamic; corectitudine, moralitate, amabilitate, respect faţă de ceilalţi angajaţi şi faţă de partenerii şi colaboratorii instituţionali, spirit de iniţiativă, operativitate, perspicacitate, responsabilitate personală.

DESCRIEREA SARCINILOR CE REVIN POSTULUI:
a) Intocmeste lunar balanta stocurilor de materiale si obiecte inventar cantitativ valorica
b) Intocmeste fise cu materialele si obiectele de inventar aprovizionate
c) Inregistreaza lunar intrarile de materiale si obiecte de inventar in baza facturilor primite
d) Inregistreaza lunar consumurile de materiale si obiecte de inventar in baza bonurilor de consum
e) Intocmeste notele contabile privind intrarile si iesirile de materiale si obiecte de inventar
f) Intocmeste listele de inventariere privind stocurile scriptice de materiale si obiecte de inventar in vederea efectuarii corecte a operatiunilor de inventariere
g) Verifica si regularizeaza diferentele de invetar si le inregistreaza in evidentele contabile
h) Verifica centralizatorul de inventariere, documentatia de transfer si casarea bunurilor
i) Inregistreaza lunar consumurile de carburanti aferente autoturismelor din dotare in baza documentelor inaintate de serviciul administrativ
j) Tine evidenta analitica si sintetica a materialelor aflate in custodie pe agenti economici, cantitati si coduri de materiale
k) Duce la indeplinire sarcinile stabilite pe cale ierarhica
l) Indosariaza documentele cu care lucreaza
m) Intocmeste componenta soldurilor
n) Colaboreaza la tinerea corecta si la zi a evidentei contabile, precum si la salvarea datelor informatice

Tematica
a) Organizarea şi conducerea contabilităţii;
b) Contabilitatea Trezoreriei Statului şi a instituţiilor publice;
c) Dispoziţii privind controlul financiar preventiv;
d) Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor publice.

Bibliografie

a) Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Ordinul MFP nr. 2021/2013 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul MFP nr. 1917/2005;
d) Ordinul MFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice;
e) Ordinul nr. 1792/2002 privind aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, cu modificările şi completările ulterioare;
g) Ordinul nr. 2861/2009 privind aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
h) HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
i) Ordinul nr. 1718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
j) Ordinul nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
k) O.U.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale;
l) HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe;
m) Ordinul MFP nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu;
n) Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările ulterioare.
o) HG nr.593/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, cu modificările şi completările ulterioare;

DOCUMENTE SOLICITATE (cf. HG. 286/2011):
a) cerere de înscriere la concurs adresată managerului Institutului Naţional al Patrimoniului;
b) scrisoare de recomandare;
c) copia actului de identitate sau al altui document care atestă identitatea, potrivit legii;
d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
e) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
f) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează *);
g) adeverinţa medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate **);
h) curriculum vitae, model European, conform H.G. nr. 1021/2004;
i) declaraţie pe proprie răspundere referitoare la incompatibilitatea colaborării cu institutul (eventuale litigii, sau apartenenţa la grupul adversarilor din litigiile aflate în derulare).
*) În cazul documentului prevăzut la alin. (V) lit. f), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
**) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
***) Actele prevăzute la alin. (1) lit.c)-e) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

LOCUL, DATA ŞI ORA DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI
Depunerea dosarelor
în vederea înscrierii la concurs se realizează până la data de 9.05.2019, ora 10.00, la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (în incintă, etaj 1, Secretariat), din cadrul Biroului Resurse Umane, persoana de contact este dna. Negrea Lidia Gabriela, tel.: 0213366073
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 10.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 13.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 14.05.2019, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă, ce va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 15.05.2019, ora 10.00 (fără a se depaşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 16.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 17.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 20.05.2019, ora 10.00.
2. Interviul se se va desfăşura în data 21.05.2019, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă);
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 22.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 23.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 24.05.2019, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro), cel târziu la data de 24.05.2019, ora 11.00.
Pentru postul de Inspector IA M, salariul variază între 3239 lei brut pentru vechime minimă şi 4033 lei brut pentru vechime maximă, la care se adaugă un spor în cuantum de 15% pentru condiţii de muncă periculoase şi vătămătoare, precum şi o indemnizaţie de hrană în cuantum de 347 lei lunar.




Postul al II lea - INSPECTOR (IA) M - un post contractual vacant - Oficiul credite şi timbrul monumentelor istorice

CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE:

Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
h) nu a împlinit vârsta legală pentru pensionare.

CONDIŢII SPECIFICE POSTULUI:

1.Studii medii;
2. Vechime în muncă: Minim 5 ani;
3. Vechime în specialitate: Minim 1 an;
4. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator: Excel, Word, cunoaşterea unui program de contabilitate constituie un avantaj;
5. Cerinţe specifice:
13. cunoaşterea temeinică atribuţiilor şi sarcinilor pe care le are postul;
14. capacitate de prelucrare a informatiilor, de interpretare si valorificare prin luare deciziilor corecte, oportune si obiective;
15. capacităţi de previziune, organizare, decizie, coordonare a anumitor proceduri interne, control-evaluare;
16. capacitate de autoorganizare şi prioritizare a sarcinilor;
17. capacitate de asumare a răspunderii;
18. capacitate de sinteză;
19. atenţie sporită pentru detalii;
20. disponibilitate pentru lucru în program prelungit în anumite condiţii;
21. disponibilitate pentru deplasări în interes de serviciu în ţară şi străinătate;
22. creativitate şi spirit de iniţiativă;
23. integritatea morală şi etică profesională;
24. cunoaşterea principiilor de funcţionare a bazelor de date şi a datelor statistice referitoare la patrimoniul cultural;

6. Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: capacitate de comunicare, relaţionare şi cooperare în echipă, capacitate de analiză şi sinteză, adaptabilitate la situaţii noi, putere de concentrare în condiţii de stres; bun organizator, ordonat, dinamic; corectitudine, moralitate, amabilitate, respect faţă de ceilalţi angajaţi şi faţă de partenerii şi colaboratorii instituţionali, spirit de iniţiativă, operativitate, perspicacitate, responsabilitate personală.

DESCRIEREA SARCINILOR CE REVIN POSTULUI:
- gestionarea sumelor provenite din aplicarea timbrului monumentelor istorice, in conformitate cu prevederile Legii nr.422/2001

Tematica

a) Organisme de specialitate în domeniul protecţiei monumentelor istorice
b) Atribuţiile autorităţilor administraţiei locale în domeniul monumentelor istorice
c) Finanţarea protejării monumentelor istorice;
d) Jocurile de noroc şi timbrul monumente istorice ;
e) Procedura de acordare a creditelor necesare efectuării de lucrări de protejare la monumente istorice ;
f) Procedura de utilizare a timbrului monumente istorice

Bibliografie

a) Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
b) Ordinul MCIN nr.2025/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al Institutului National al Patrimoniului si a organigramei acestuia ;
c) Hotărârea de Guvern nr.1502/2007 privind cuantumul timbrului monumentelor istorice şi modalităţile de percepere, încasare, virare, utilizare şi evidenţiere a sumelor rezultate din aplicarea acestuia ;
d) Hotărârea de Guvern nr.610/29.05.2003 privind procedura de acordare a creditelor necesare efectuării de lucrări de protejare la monumente istorice4 deţinute de persoane fizice şi juridice de drept privat ;
e) Legea 246/2010 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
f) Ordonanţa de Urgenţă 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
g) Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
h) Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale;


DOCUMENTE SOLICITATE (cf. HG. 286/2011):
a) cerere de înscriere la concurs adresată managerului Institutului Naţional al Patrimoniului;
b) scrisoare de recomandare;
c) copia actului de identitate sau al altui document care atestă identitatea, potrivit legii;
d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
e) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
f) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează *);
g) adeverinţa medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate **);
h) curriculum vitae, model European, conform H.G. nr. 1021/2004;
i) declaraţie pe proprie răspundere referitoare la incompatibilitatea colaborării cu institutul (eventuale litigii, sau apartenenţa la grupul adversarilor din litigiile aflate în derulare).
*) În cazul documentului prevăzut la alin. (V) lit. f), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
**) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
***) Actele prevăzute la alin. (1) lit.c)-e) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

LOCUL, DATA ŞI ORA DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI
Depunerea dosarelor
în vederea înscrierii la concurs se realizează până la data de 9.05.2019, ora 10.00, la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (în incintă, etaj 1, Secretariat), din cadrul Biroului Resurse Umane, persoana de contact este dna. Negrea Lidia Gabriela, tel.: 0213366073
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 10.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 13.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 14.05.2019, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă, ce va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 15.05.2019, ora 10.00 (fără a se depaşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 16.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 17.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 20.05.2019, ora 10.00.
2. Interviul se se va desfăşura în data 21.05.2019, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă);
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 22.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 23.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 24.05.2019, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro), cel târziu la data de 24.05.2019, ora 11.00.
Pentru postul de Inspector IA M, salariul variază între 3239 lei brut pentru vechime minimă şi 4033 lei brut pentru vechime maximă, la care se adaugă un spor în cuantum de 15% pentru condiţii de muncă periculoase şi vătămătoare, precum şi o indemnizaţie de hrană în cuantum de 347 lei lunar.


Reprezentant legal,
Manager,
Conf. Dr. Arh. Ştefan Bâlici

Data publicării 18 aprilie 2019
 

Descoperă
Articole similare