Nr. 4368/23.06.2022
DIRECTOR ADJUNCT II - STRUCTURA PATRIMONIU IMATERIAL ŞI CULTURĂ TRADIŢIONALĂ
ANUNŢ PUBLIC DE SCOATERE LA CONCURS A POSTULUI VACANT
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) este principala instituţie publică din România cu responsabilităţi în domeniul patrimoniului cultural. Institutul desfăşoară activităţi variate, de la identificare, cercetare şi evidenţă, la gestiune, conservare şi punere în valoare a patrimoniului, în toate formele sale de manifestare - imobil, mobil, imaterial sau digital.
INP este direct subordonat Ministerului Culturii şi este finanţat de la bugetul de stat şi din fonduri proprii. Echipa INP este formată din peste o sută de persoane, distribuite în cele cinci direcţii de specialitate - patrimoniu imobil; patrimoniu mobil, intangibil şi digital; patrimoniu imaterial şi cultură tradiţională; programe, proiecte şi promovare; tehnic - şi în alte compartimente funcţionale. Personalul INP îşi desfăşoară activitatea în cele trei sedii din Bucureşti, dintre care două sunt monument istoric.
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) organizează în perioada 14.07.2022-01.08.2022, concursul pentru ocuparea unui post contractual vacant de Director adjunct II - Structura Patrimoniu Imaterial şi Cultură Tradiţională,contract încheiat pentru perioadă nedeterminată, după cum urmează:
Condiţii generale de participare:
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
h) nu a împlinit vârsta legală pentru pensionare.
Condiţii specifice postului
1. studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau de scurtă durată, urmate de un program masteral, în domeniul ştiinţe umaniste şi arte sau ştiinţe sociale;
2. studii doctorale în domeniul ştiinţe umaniste - specializările filologie / filologie-etnologie / istorie / istoria artei / arhitectură / arhitectura peisajului, sau ştiinţe sociale - specializările sociologie / antropologie;
3. minim 10 ani vechime în muncă, minim 5 ani vechime în specializare şi 5 ani vechime în funcţii de conducere;
4. experienţă în managementul activităţilor, proiectelor şi/sau programelor din sfera patrimoniului cultural imaterial;
5. cunoaşterea a cel puţin două limbi străine de circulaţie internaţională, dintre care cel puţin una la nivel B2 sau superior, conform standardelor CEFR;
6. abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: capacitatea de a lua decizii şi de a evalua impactul acestora, de a organiza, a conduce şi coordona activitatea structurii PICT; exercitarea controlului decizional; capacitate managerială; spirit întreprinzător;
7. abilităţi de comunicare;
8. experienţă în operare PC: suită de birou (Microsoft Office [Word, Excel, Access, PowerPoint] sau LibreOffice); navigator web (Chrome, Firefox sau Edge); platforme de comunicare audio-video (Teams, Zoom, Webex sau Google Meet);
9. proiect succint privind managementul eficient al Direcţiei Patrimoniu Imaterial şi Cultură Tradiţională; acesta se va întocmi pe baza Regulamentului de Organizare şi Funcţionare şi a planului de management al INP;
10. activitatea desfăşurată în cadrul unei instituţii publice constituie avantaj;
11. activitatea de cercetare dovedită prin publicaţii constituie avantaj;
12. candidatul trebuie să nu îndeplinească condiţiile pentru pensionare.
Tematica
1. Promovarea patrimoniului cultural imaterial şi legislaţia specifică
2. Patrimoniul cultural imaterial - concepte şi reprezentări
3. Repertoriul naţional al patrimoniului cultural imaterial - structură şi conţinut
4. Patrimoniul cultural imaterial-preocupări actuale şi de perspectivă
5. Modalităţi de salvgardare şi valorificare a patrimoniului cultural imaterial
6. Expresii culturale tradiţionale - elemente ale specificului etnic
7. Metode, tehnici şi rezultate ale cercetărilor etnologice
8. Meşteşuguri artistice tradiţionale
9. Etnic, social şi artistic în creaţia populară
10. Etnografie, etnologie, antropologie- dinamica istorică în definirea disciplinelor
11. Organizarea şi funcţionarea structurii Patrimoniu Imaterial şi Cultură Tradiţională.
Bibliografie
Literatură de specialitate
1. *** Obiceiuri tradiţionale din România. Sărbători în imagini, Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale - Administraţia Fondului Cultural Naţional, Bucureşti, 2006
2. *** Repertoriul Naţional de Patrimoniu Cultural Imaterial, Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Bucureşti, CIMEC, 2009
3. ATKINSON, Robert, Povestea vieţii. Interviul, Polirom, Iaşi, 2006
4. BĂNĂŢEANU, Tancred, Prolegomene la o teorie a esteticii artei populare, Ed. Minerva, Bucureşti, 1985
5. BÂTCĂ, Maria, Costumul popular românesc, Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Bucureşti, 2006
6. COPANS, Jean, Introducere în etnologie şi antropologie, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
7. GENNEP, A. van, Riturile de trecere, Editura Polirom, Iaşi, 1996
8. GERAUD, Marie-Odile, LESERVOISIER, Olivier, POTTIER, Richard, Noţiunile-cheie ale etnologiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
9. GHINOIU, Ion coord., Atlasul etnografic român, vol. I, Habitatul, Editura Academiei Române, 2003
10. GHINOIU, Ion, Obiceiuri populare de peste an, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997
11. GHINOIU, Ion, Vârstele timpului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988
12. GHINOIU, Ion coord., Atlasul etnografic român, vol. I, Habitatul, Ed. Academiei Române, 2003
13. GHINOIU, Ion coord., Atlasul etnografic român, vol. II, Ocupaţiile, Ed. Academiei Române, 2005
14. GHINOIU, Ion coord., Atlasul etnografic român, vol. III, Tehnica populară. Alimentaţia, Ed. Academiei Române, 2008
15. GOROVEI, Artur, Datinile noastre la naştere şi la nuntă, Editura Paideia, Bucureşti, 2002
16. LAPLANTINE, François, Descrierea etnografică, Ed. Polirom, Iaşi, 2000
17. NICULIŢĂ-VORONCA, Elena, Datinile şi credinţele poporului român, Editura Saeculum IO, Bucureşti, 1998
18. PAMFILE, Tudor, Mitologie românească, Editura Grai şi Suflet, 2000
19. PAMFILE, Tudor, Sărbătorile la români, Editura Saeculum I.O., 1997
20. STOICA, Georgeta; HORŞIA, Olga, Meşteşuguri artistice tradiţionale, Editura Enciclopedică, Buc., 2001
21. ŞTIUCĂ, Narcisa, Cercetarea etnologică de teren astăzi, Ed. Univ. din Bucureşti, Buc., 2007
22. ŞTIUCĂ, Narcisa, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele (2 vol.), Cartea de buzunar, Buc., 2004
23. VEDINAŞ, Traian, Introducere în sociologia rurală, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
Legislaţie
- LEGEA nr. 410/29.12.2005 privind acceptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural material, adoptată la Paris la 17.10.2003. (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/67740)
- LEGEA nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial; (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/90098)
- O.M.C.P.N. nr. 2436/08.07.2008 privind aprobarea Programului naţional de salvgardare, protejare şi punere în valoare a patrimoniului cultural imaterial;
(http://cimec.ro/legislatie/OMCC-2436-2008-PatrimoniuImaterial.pdf)
- O.M.C. nr. 2617/15.02.2021 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial; (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/238303).
Regulament de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/238304)
- O.M.C. nr. 2893/14.04.2021 privind acordarea titlului de Tezaur Uman Viu; (http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/OMC%20SPLIT.pdf)
Regulament de acordare a Titlului de Tezaur Uman Viu
http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/Regulament%20acordare_0.pdf
- O.M.C. nr. 2025/2018 modificat şi completat prin O.M.C. nr. 3029/2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional al Patrimoniului şi a organigramei acestuia;
(https://patrimoniu.ro/images/ROF-MonitorulOficial-2017.pdf)
- HG nr.593/2011 - republicată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, cu modificările şi completările ulterioare;
(https://patrimoniu.ro/images/Ordin-302928-10-2019-modifica-2025-din-2018-ROF-INP.pdf).
Înscrierea la concurs
1. Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată Managerului Institutului;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi copii ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi ale documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae - model european.
2. Adeverinţa care atestă starea de sănătate va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
3. În cazul documentului prevăzut la alin. (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
4. Actele prevăzute la alin. 1 lit. b) - d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
LOCUL, DATA ŞI ORA DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI
Dosarele pentru înscrierea la concurs se depun până la data de 14.07.2022, ora 10.00 la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Secretariat).
Rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia cel târziu la data de 18.07.2022, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 19.07.2022, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 20.07.2022, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 21.07.2022, ora 10.00 (fără a se depăşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 22.07.2022, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 25.07.2022, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 26.07.2022, ora 10.00.
2. Interviul se va desfăşura în data de 27.07.2022, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă);
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 28.07.2022, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 29.07.2022, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 01.08.2022, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 01.08.2022, ora 18.00.
Pentru postul de Director adjunct, salariul este de 6834 lei brut, la care se adaugă un spor de 1011 lei pentru condiţii de muncă periculoase şi vătămătoare, precum şi o indemnizaţie de hrană în cuantum de 347 lei lunar.
Persoana de contact din cadrul Secţiei Resurse Umane este dna. Lidia Gabriela Negrea, tel: 0213366073.
Situl web al institutului este: www.patrimoniu.ro
Reprezentant legal,
Manager interimar
Valeria - Oana ZAHARIA
Şef Secţie resurse umane
Lidia Gabriela NEGREA
DIRECTOR ADJUNCT II - STRUCTURA PATRIMONIU IMATERIAL ŞI CULTURĂ TRADIŢIONALĂ ANUNŢ PUBLIC DE SCOATERE LA CONCURS A POSTULUI VACANT
Anunțuri angajări finalizate