Procesul Ljubljana II: Reabilitarea patrimoniului nostru comun, continuă programul comun al Consiliului Europei/Comisiei Europene, "Planul proiectelor integrate de reabilitare/Analiza patrimoniului arhitectural şi arheologic "(IRPP / SAAH). IRPP/SAAH a fost înfiinţat în 2003 de către preşedintele Comisiei Europene şi comisarul european pentru Educaţie şi Cultură şi a fost inclus în cadrul Programului Regional pentru Patrimoniul Cultural şi Natural din Sud-Estul Europei (RPSEE) al Consiliului Europei, ca parte a contribuţiei lor faţă de stabilitatea şi dezvoltarea unor societăţi civile democratice, paşnice şi libere în Europa de Sud-Est.
IRPP/SAAH a stabilit un set de linii directoare conceptuale, susţinute de o documentaţie practică vastă, menită să aducă beneficii tangibile, atât pentru comunităţile locale cât şi pentru mediul istoric fragil în sine, prin sublinierea potenţialului de regenerare a mediului istoric. Introducerea "Procesului de la Ljubljana", în 2008 (Conferinţa Miniştrilor sub Preşedinţia slovenă a UE) a plecat de la premisa că obiectele de patrimoniu sunt valori, o parte a provocărilor în calea soluţiei de dezvoltare economică, mai degrabă decât un obstacol în calea lor.

Acest aspect al programului a contribuit la asigurarea angajamentului activ al liderilor politici din regiune (Ljubljana Conferinţa, Slovenia, 2009) şi a generat mai multe investiţii importante în proiectele de reabilitare selectate. Decizia de a pune în aplicare a "Procesului Ljubljana II " a fost luată de miniştrii Culturii (la Cetinje, Muntenegru, aprilie 2010), în baza recunoaşterii depline a principiului de "patrimoniu comun european", precum şi a principalelor realizări ale IRPP / SAAH (finalizate în 2010).

Consiliului Regional de Cooperare (CRC), creat în 2008 pentru a promova cooperarea între ţările din sud-estul Europei, prin generarea şi coordonarea de proiecte de dezvoltare la scară regională, preia responsabilitatea pentru supravegherea procesului. CRC va permite viabilitatea politică şi financiară a structurilor permanente de conducere, ce vor fi stabilite ca parte a Procesului Ljubljana II, cu sprijinul Consiliului Europei şi al Comisiei Europene.
Procesul de la Ljubljana II susţine procesul general de asigurare a stabilităţii şi dezvoltării unor societăţi civile democratice, paşnice şi libere din sud-estul Europei, prin încurajarea tuturor cetăţenilor săi, indiferent de religie, limbă, sex sau etnie, să se bucure şi să preţuiască patrimoniul său cultural divers şi bogat. Plecând de la baza unei cunoașterii temeinice, proiectul va contribui la valorificarea capacităţii masive a mediului istoric de a contribui la dezvoltarea economică, la creşterea ocupării forţei de muncă, prosperitate, şi calitatea vieţii, în aşa fel încât resursele culturale să nu fie epuizate, ci mai degrabă trecute generaţiilor viitoare pentru a se bucura de ele în deplinătate.

Obiectivul general este contribuţia la dezvoltarea capacităţii instituţionale în sud estul Europei, cu scopul de a consolida stabilitatea şi dezvoltarea societăţilor democratice, pacifiste şi libere, ca și a revitalizării comunităţilor.

Procesul Ljubljana II vizează implementarea unui instrument de reabilitare a patrimoniului de o calitate deosebită prin favorizarea:

a) Creării unui cadru operaţional de tranziţie destinat dezvoltării metodologiei IRPP/SAAH;
b) integrarea practicilor cros-sectoriale izvorâte dintr-o abordare ce se bazează pe reabilitare, în cadrul structurilor operaţionale naţionale şi regionale de management şi strategiilor de reabilitare a patrimoniului;
c) înfiinţarea unor mecanisme de cooperare regional permanent bazate pe reînnoirea parteneriatelor naţionale şi internaţionale;
d) stabilirea unor mecanisme de finanţare durabilă, creând astfel sinergii între autorităţile naţionale şi investiţiile internaţionale publice şi private.

Beneficiarii sunt Ministerele Culturii, instituţiile naţionale, regionale şi locale de specialitate, primăriile, societatea civilă şi ONG-urile din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, România, Serbia, "fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei" şi UNMIK / Kosovo . Alte state Sud est europene, şi anume Grecia, Moldova, Slovenia, Turcia, ca membri ai Grupului de lucru CRC pentru cultură şi societate, sunt observatori în acest process.

Procesul Ljubljana II este centrat pe schimbarea atitudinii cu privire la mediul nostru istoric, care variază de la oraşe istorice şi peisaje întregi la monumente istorice individuale, arheologice şi clădiri, inclusiv toate bunurile mobile semnificative, asociate acestora.

Cele două probleme majore în joc, sunt următoarele
• Locurile, peisajele, orașele istorice ar trebui să fie conservate la cele mai înalte standarde
• Acestea trebuie promovate în aşa fel încât să maximizeze contribuţia lor la economia locală, fără a le diminua importanţa, sunt puse in valoare prin punerea în aplicare a conceptului de "reabilitare". Aceasta îi ajută pe toţi jucătorii majori din sectorul public, cum ar fi ministerele responsabile cu planificarea, turismul şi dezvoltarea economică, primăriile şi alte agenţii de finanţare, să înţeleagă faptul că beneficiile depline ale regenerării patrimoniului vor fi realizate numai în cazul în care semnificaţia şi fragilitatea siturilor individuale sunt luate pe deplin în considerare, şi uneori, în cazul în care modelele convenţionale de dezvoltare sunt adaptate, rezultatele viitoare durabile sunt garantate pentru obiectivele de patrimoniu şi comunităţile locale, deopotrivă.

Metodele şi procedurile oferă celor ce deţin responsabilităţi pentru reabilitarea patrimoniului, precum şi comunităţilor locale instrumentele necesare pentru a-şi îndeplini sarcinile mai eficient şi facilitează mobilizarea resurselor existente pentru priorităţile selectate. Elaborarea proiectelor şi punerea lor în aplicare depinde de stabilirea de noi parteneriate între diferite instituţii, între autorităţile centrale şi locale, precum şi între partenerii interesaţi, publici sau privaţi.

În plus, deşi mijlocul principal pentru atingerea acestui scop a fost consolidarea capacităţii instituţionale în regiune, mai multă atenţie trebuie să fie îndreptată spre rolul grupurilor comunitare şi al ONG-urilor în procesul Ljubljana II. Aceasta ar trebui să favorizeze dezvoltarea de noi perspective şi noi parteneriate şi să încurajeze schimbul de idei şi abordările inovatoare.

Procesul Ljubljana II va trebui să pună un accent mai mare pe formarea în domeniul meşteşugurilor tradiţionale, al conservării si reabilitării clădirilor, a elaborării politicilor durabile de conservare şi gestionare a afacerilor; pe promovare (pentru a prezenta bune practici în regiune şi în afara ei); pe rolul a patrimoniului cultural în cadrul amenajării teritoriului; precum şi pentru evaluarea şi sprijinul independent precum şi cu privire la procedurile de monitorizare pentru a se asigura că proiectele aderă la cele mai bune standarde europene. Acestea ar trebui să fie incluse în toate planurile de gestiune şi de afaceri.

a) Obiectivele Procesului de la Ljubljana II urmează să fie realizate în conformitate cu principiile de bună practică în conservarea şi dezvoltarea durabilă a mediului istoric, în raport cu convenţiile europene fundamentale privind politicile de patrimoniu: Convenţiile de la Granada (1985), şi La Valetta (1992). Ca urmare a consideraţiilor mai largi patrimoniului exprimate în Convenţia de la Faro (2005), bazate pe ideea că, cunoaşterea şi utilizarea patrimoniului fac parte din dreptul cetăţeanului de a participa la viaţa culturală, rolul şi valorile de patrimoniu care contribuie la dezvoltarea economică şi la calitatea vieţii ar trebui să fie mai larg înţelese şi integrate în strategiile de planificare, atât din sectorul public cât şi din cel privat.

b) Realizarea crucială a Procesului Ljubljana II ar trebui să fie faptul că patrimoniul cultural reabilitat este inclus ca un element-cheie în cadrul politicilor de dezvoltare durabilă în întreg Sud-Estul Europei. Dezvoltarea durabilă presupune punerea în aplicare de comun acord a unei politici prudente de gestionare a patrimoniului. Programul va asigura faptul că mediul istoric este apreciat şi luat în considerare, atunci când sunt elaborate planificarea şi strategiile de dezvoltare economică. Trebuie să existe o recunoaştere mai largă în rândul politicienilor şi profesioniștilor, prin faptul că moştenirea noastră este un avantaj de neînlocuit, care ar trebui să fie transmis generaţiilor viitoare intact, în plus că acesta are capacitatea de a contribui la dezvoltarea economică, la stimularea turismului, la crearea de locuri de muncă, la revitalizarea comunităţii şi îmbunătăţirea calitatea vieţii tuturor.
Una dintre principalele lecţii învăţate din IRPP/SAAH este nevoia de o mai bună integrare a patrimoniului în planurile de dezvoltare. În multe ţări, şi acest lucru nu se limitează la Europa de Sud-Est - gestionarea patrimoniului a fost izolată de planificarea terenurilor şi a peisajului urban, fiind în general în zona de responsabilitate a ministerelor de cultură, mai degrabă decât în planificare, turism şi mediu. În consecinţă, bunurile de patrimoniu nu au fost gestionate holistic în contexte mai largi lor. Acest neajuns are repercusiuni în ambele sensuri: factorii decidenţi pentru politica economică şi planificare de multe ori nu reuşesc să aprecieze contribuţia pozitivă pe care patrimoniul o poate aduce la dezvoltarea economică şi la calitatea vieţii.

c) Conservarea ar trebui să nu mai poată fi considerată ca un obiectiv în sine, ci să fie îmbunătăţită printr-o abordare depunere in valoare, care să vizeze gestionarea patrimoniului îmbogăţit de opere contemporane în comunităţile locale din întreaga Europă de sud est. Realizările IRPP/SAAH sunt mărturie a beneficiilor unei astfel de abordări. Prin urmare, noile politici trebuie să se bazeze pe noi atitudini creative şi să fie operate de cadrul şi instrumentele dezvoltate în cadrul IRPP/SAAH. Procesul dinamic de reabilitare a patrimoniului cultural va spori mediile culturale şi coeziunea socială şi va avea un efect direct sau indirect asupra comunităţilor. Acesta va fi un proces care sprijină o nouă cultură a dezvoltării, mai degrabă decât pur şi simplu o dezvoltare a culturii.

d) Un sistem integrat de abordare trans-sectorială a gestionării operaţionale va fi stabilit în ţările beneficiare. O astfel de abordare implică partajarea responsabilităţilor între autorităţile naţionale şi locale şi experţi, precum şi participarea sectorului civil. Metodologia, dezvoltată prin procesul de IRPP/SAAH, este de aşteptat să fie pe deplin instituţionalizată şi să devină operaţională în ţările beneficiare, care contribuie la articularea unui "limbaj comun" în gestionarea patrimoniului şi facilitarea cooperării regionale.

e) LPII va stimula mobilizarea mecanismelor naţionale precum şi internaţionale de finanţare. În scopul de a creşte în mod semnificativ investiţiile în reabilitarea patrimoniului, nu numai fonduri culturale, dar şi alte surse - în special fonduri de dezvoltare şi de investiţii private - trebuie să fie vizate. Punerea în aplicare a fondurilor va fi mult mai atent monitorizată.