Restaurator IA în cadrul Atelierului de proiectare, Structura Restaurare ANUNŢ PUBLIC DE SCOATERE LA CONCURS A POSTULUI CONTRACTUAL VACANT
Anunțuri angajări finalizate

Nr. 1096 / 21.02.2022

Restaurator IA în cadrul Atelierului de proiectare, Structura Restaurare
ANUNŢ PUBLIC DE SCOATERE LA CONCURS A POSTULUI CONTRACTUAL VACANT


Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) este principala instituţie publică din România cu responsabilităţi în domeniul patrimoniului cultural. Institutul desfăşoară activităţi variate, de la identificare, cercetare şi evidenţă, la gestiune, conservare şi punere în valoare a patrimoniului, în toate formele sale de manifestare - imobil, mobil, imaterial sau digital.
INP este direct subordonat Ministerului Culturii şi este finanţat de la bugetul de stat şi din fonduri proprii. Echipa INP este formată din peste o sută de persoane, distribuite în cele cinci direcţii de specialitate - patrimoniu imobil; patrimoniu mobil, intangibil şi digital; patrimoniu imaterial şi cultură tradiţională; programe, proiecte şi promovare; tehnic - şi în alte compartimente funcţionale. Personalul INP îşi desfăşoară activitatea în cele trei sedii din Bucureşti, dintre care două sunt monument istoric.

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) organizează în perioada 15.03.2022-31.03.2022 concursul pentru ocuparea unui post contractual vacant de Restaurator IA în cadrul Atelierului de proiectare, Structura Restaurare, contract încheiat pentru perioadă nedeterminată, după cum urmează:


Condiţii generale de participare:

Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
h) nu a împlinit vârsta legală pentru pensionare.




Condiţii specifice postului

1. Studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentul în domeniul arte vizuale (specializarea conservare şi restaurare);
2. Cursuri de perfecţionare / specializare, studii postuniversitare în domeniul protejării, investigării patrimoniului cultural;
3. Vechime în specialitate: minim 5 ani;
4. Experienţă în cercetare în domeniul patrimoniului cultural imobil;
5. Bună cunoaştere a legislaţiei şi a reglementărilor naţionale şi internaţionale privind protecţia şi gestiunea patrimoniului imobil;
6. Disponibilitate pentru deplasări în interes de serviciu în ţară şi în străinătate;
7. Experienţă în operare PC: suită de birou (Microsoft Office [Word, Excel, Access, PowerPoint] sau LibreOffice); navigator web (Chrome, Firefox sau Edge);
8. Portofoliu de lucrări de cercetare şi/sau intervenţie în domeniul patrimoniului cultural imobil;

Oferta:
1. lucru într-un domeniu de mare importanţă şi înaltă specializare - protejarea patrimoniului imobil;
2. integrarea într-un colectiv pluridisciplinar dinamic;
3. participare la proiecte majore de restaurare şi punere în valoare a patrimoniului imobil;
4. oportunităţi pentru dezvoltarea profesională în domeniul patrimoniului cultural;
5. training-uri şi cursuri de formare profesională;
6. contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Sarcinile postului:

1. derularea de proiecte în sfera patrimoniului imobil:
2. a) proiecte de specialitate, legate de cercetarea, inventarierea şi clasarea monumentelor istorice;
b) Analize, calcule şi diagnoze structurale, antemăsutători şi devize de specialitate;
c) Documentare iniţială şi pe parcursul proiectării şi execuţiei restaurării monumentelor istorice pentru care institutul asigură proiectarea sau consultanţă în domeniul proiectării de restaurare;relevee - geometrice, de degradări, interpretare;identificarea de soluţii de consolidare optime pentru clădirile istorice şi informare constantă privind evoluţia domeniului la nivel internaţional;
d) proiecte editoriale şi studii în domeniu elaborate în baza cercetărilor de teren efectuate şi a documentării ştiinţifice în bibliotecă;
2. activitate metodică:
a) colaborează la elaborarea metodologiilor, normativelor şi reglementărilor în domeniul protejării, conservării, consolidării, restaurării şi punerii în valoare a monumentelor;
b) colaborează pentru îndrumarea activităţilor practice în domeniul restaurării, parte din programele şi proiectele ce pot fi incluse în planul anual al structurii/institutului;
3. activitate cercetare:
a) efectuează cercetarea, inventarierea, clasarea şi evidenţa monumentelor istorice;
b) colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii în activitatea de actualizare şi inventariere a monumentelor istorice;
c) propune proiecte de cercetare, conservare şi promovare a patrimoniului cultural imobil ce pot fi incluse în planul anual al structurii/institutului;
4. consultanţă de specialitate:
a) acordă asistenţă de specialitate pentru activitatea de inventariere, clasare şi evidenţă a monumentelor istorice, în domeniul componentelor artistice, pentru serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii
b) Participare la comisii tehnice în cadrul institutului; participare la derularea Programului naţional de restaurare a monumentelor istorice.
5. activitate de promovare şi punere în valoare:
a) asigură promovarea şi diseminarea informaţiilor şi rezultatelor proiectelor derulate;
b) redactează şi publică lucrări ştiinţifice, articole, recenzii, prezentări de carte;
c) realizează lucrări ştiinţifice;
d) participă la sesiuni ştiinţifice, conferinţe, simpozioane, dezbateri în interesul instituţiei.
[lista completă a atribuţiilor în ROF, disponibil pe situl web al institutului aici]

Tematica
1. Cercetarea, protecţia şi restaurarea patrimoniului imobil;
2. Metode de investigare în cercetarea materialelor şi alcătuirilor constructive ale arhitecturii istorice; investigaţii de teren;
3. Teoria şi ractica conservării şi restaurării monumentelor istorice- componente artistice ale patrimoniului imobil;
4. Urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice;
5. Monitorizarea şi controlul intervenţiilor asupra materialelor şi alcătuirilor constructive ale arhitecturii istorice- componente artistice ale patrimoniului mobil;


Bibliografie

Literatură de specialitate:
1. Brandi, Cesare, Teoria restaurării, Bucureşti, Editura Meridiane, 1996;
2. Heritage, Alison, Stavroula Golfomitsou (eds). 2013. Conservation Science: Papers arising from the ICCROM FORUM on Conservation Science, Rome, 16-18 October 2013, Studies in Conservation, Volume 60, Supplement 2, 2015
https://www.iccrom.org/publication/conservation-science
3. Istudor, Ioan, 2011, Noţiuni de chimia picturii. Ed. a 3-a revizuită şi adăugită. Bucureşti: Editura ACS, Colecţia Ştiinţific (disponibilă pentru consultare în Biblioteca INP)
4. Olteanu, Iulian, 2015, Piatra în patrimoniul românesc. Degradări specifice şi tratamente adecvate, Bucureşti: Editura ACS, Colecţia Ştiinţific (disponibilă pentru consultare în Biblioteca INP)
5. Torraca, Giorgio. 2009. Lectures on Materials Science for Architectural Conservation. Los Angeles, CA: Getty Conservation Institute
http://hdl.handle.net/10020/gci_pubs/materials_science_architectural_conserv
6 Vergès-Belmin, V. (ed.). 2008. ICOMOS-ISCS: Illustrated glossary on stone deterioration patterns - Glossaire illustré sur les formes d’altération de la pierre, Monuments and Sites XV, Champigny/Marne
https://www.icomos.org/publications/monuments_and_sites/15/pdf/Monuments_and_Sites_15_ISCS_Glossary_Stone.pdf
7. Adam Jean-Pierre, 2005, Roman building - Materials and Techniques, translated by Anthony Mathews
https://www.academia.edu/19626045/J_P_Adam_Roman_Building_Pdf



Legislaţie:
1. O.M.C. nr. 3771/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional al Patrimoniului şi a organigramei acestuia;
2. HG nr.593/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
5. OMCC nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, modificat prin OMCCPN nr. 2048/2009 şi OMCCPN nr. 2480/2009;
6. Metodologia de restaurare a componentelor artistice MC/I-A/2000;
Carte şi convenţii, manuale şi ghiduri internaţionale:
7. Carta de la Veneţia: Carta internaţională pentru conservarea şi restaurarea monumentelor şi siturilor, ICOMOS, Veneţia, 1964, https://www.icomos.org/charters/venice_e.pdf

Înscrierea la concurs
1. Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată Managerului Institutului;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi copii ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi ale documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae - model european.
2. Adeverinţa care atestă starea de sănătate va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
3. În cazul documentului prevăzut la alin. (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
4. Actele prevăzute la alin. 1 lit. b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Locul, data şi ora desfăşurării concursului
Dosarele pentru înscrierea la concurs se depun până la data de 15.03.2022, ora 10.00 la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Secretariat).
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia cel târziu la data de 16.03.2022, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 17.03.2022, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 18.03.2022, ora 10.00.

CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 21.03.2022, ora 10.00 (fără a se depăşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 23.03.2022, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 24.03.2022, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 25.03.2022, ora 10.00.
2. Interviul se va desfăşura în data de 28.03.2022, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă);
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 29.03.2022, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 30.03.2022, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 31.03.2022, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 31.03.2022, ora 18.00.

Pentru postul de Restaurator IA, salariul variază între 5517 lei brut pentru vechime minimă şi 6870 lei brut pentru vechime maximă, la care se adaugă un spor în cuantum de 679 lei brut corespunzător condiţiilor de vechime minimă, respectiv 846 lei brut corespunzător condiţiilor de vechime maximă pentru condiţii de muncă periculoase şi vătămătoare, precum şi o indemnizaţie de hrană în cuantum de 347 lei lunar.

Persoana de contact din cadrul Biroului Resurse Umane este dna. Lidia Gabriela Negrea, tel: 0213366073.
Situl web al institutului este: www.patrimoniu.ro


Reprezentant legal,
Manager,
Conf. dr. arh. Ştefan Bâlici


 

Descoperă
Articole similare