Nr. 7589 / 23.12.2019
Restaurator IA - Secţia Inspecţie Şantiere
Anunţ public de scoatere la concurs a postului contractual vacant
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) este principala instituţie publică din România cu responsabilităţi în domeniul patrimoniului cultural. Institutul desfăşoară activităţi variate, de la identificare, cercetare şi evidenţă, la gestiune, conservare şi punere în valoare a patrimoniului, în toate formele sale de manifestare - imobil, mobil, imaterial sau digital.
INP este direct subordonat Ministerului Culturii şi este finanţat de la bugetul de stat şi din fonduri proprii. Echipa INP este formată din peste o sută de persoane, distribuite în cele cinci direcţii de specialitate - patrimoniu imobil; patrimoniu mobil, intangibil şi digital; patrimoniu imaterial şi cultură tradiţională; programe, proiecte şi promovare; tehnic - şi în alte compartimente funcţionale. Personalul INP îşi desfăşoară activitatea în cele trei sedii din Bucureşti, dintre care două sunt monument istoric.
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) organizează în perioada 20.01.2020 - 13.02.2020, concursul pentru ocuparea unui post contractual vacant de Restaurator IA - Secţia Inspecţie şantiere,contract încheiat pentru perioadă nedeterminată, după cum urmează:
Condiţii generale de participare:
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
h) nu a împlinit vârsta legală pentru pensionare.
Condiţii specifice postului
1. Studii: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă, cu specializare în domeniile construcţii civile/arhitectură;
2. Atestări/autorizări: diriginte de şantier autorizat; specialist atestat în domeniul protejării monumentelor istorice, calitatea specialist sau expert, cel puţin domeniul de atestare 1 - restaurare arhitectură şi 4 - consolidare/restaurare structuri istorice şi specializarea F - dirigentare lucrări;
3. Vechime în specialitate: minim 10 ani;
4. Perfecţionări (specializări): cursuri de perfecţionare / specializare, studii postuniversitare în domeniul protejării patrimoniului cultural sau construcţiilor civile;
5. Limbi străine: cunoaşterea la nivel mediu a cel puţin unei limbi străine de circulaţie internaţională (nivel B1 conform standardelor CEFR);
6. Cerinţe specifice:
a) buna cunoaştere a patrimoniului cultural imobil din România şi a tuturor categoriilor de lucrări care se execută la monumentele istorice;
b) cunoaşterea temeinică a legislaţiei privind autorizarea si recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, protejarea monumentelor istorice.
c) cunoasterea temeinică privind drepturile, obligaţiile şi răspunderile titularilor de autorizaţii
d) cunoaşterea temeinică privind atribuţiile şi răspunderile comune ale experţilor şi specialiştilor atestaţi in domeniul protejării monumentelor istorice.
e) bună capacitate de analiză şi înţelegere a documentaţiilor tehnico-economice în vederea asigurării controlului la parametri calitativi optimi;
f) capacitate de coordonare a părţilor implicate în realizarea proiectelor ; constructor, proiectant, beneficiar de folosinţă şi asigurarea unei bune comunicări
g) capacitate de asumare a răspunderii;
h) disponibilitate pentru lucru în program prelungit în anumite condiţii;
i) disponibilitate pentru deplasări în interes de serviciu în ţară.
Tematica
1. Calitatea in constructii
2. Supravegherea lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora
3. Protejarea monumentelor istorice.
4. Protectia patrimoniului arheologic
5. Atributii si raspunderi ale specialistilor atestati in domeniul protejarii monumentelor istorice
6. Receptia lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora.
Bibliografie
1. Crisan Mircea - Restaurarea structurala a cladirilor de cult ortodox din Tara Romaneasca si Moldova, Editura Universitara " Ion Mincu", Bucuresti, 2003.
2. Gheorghe Curinschi Vorona - Arhitectura, Urbanism, Restaurare, Bucuresti, Editura Tehnica, 1996
3. Jan Hulsemann - Casa Taraneasca saseasca din Transilvania, Ghid pentru restaurarea caselor vechi, Bucuresti, Simetria, 2014.
CARTE SI CONVENTII INTERNATIONALE
1. Carta de la Venetia : Carta internationala pentru conservarea si restaurarea monumentelor istorice si siturilor, ICOMOS, Venetia, 1964.
LEGISLATIE
1. Procedura de autorizare a dirigintilor de şantier, aprobată prin Ordinul nr. 1496/13.05.2011 al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului
2. Ordinul MDRT nr. 277/19.03.2012 pentru modificarea şi completarea Procedurii de autorizare a Dirigintilor de şantier, aprobată prin Ordinul nr. 1496/13.05.2011 al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului
3. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare
4. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
5. Ordin nr. 2495 din 26 august 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea specialistilor, expertilor si verificatorilor tehnici în domeniul protejarii monumentelor istorice
6. Ordonanţa nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes national*)
7. Ordin nr. 2562 din 4 octombrie 2010 privind aprobarea Procedurii de acordare a autorizaţiilor pentru cercetarea arheologică
8. HG nr. 343/2017 - modificarea HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora
Înscrierea la concurs
1. Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată Managerului Institutului;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi copii ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi ale documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae - model european.
2. Adeverinţa care atestă starea de sănătate va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
3. În cazul documentului prevăzut la alin. (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
4. Actele prevăzute la alin. 1 lit. b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Locul, data şi ora desfăşurării concursului
Dosarele pentru înscrierea la concurs se depun până la data de 20.01.2020, ora 10.00 la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Secretariat).
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia cel târziu la data de 23.01.2020, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 27.01.2020, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 28.01.2020, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 29.01.2020, ora 10.00 (fără a se depăşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 03.02.2020, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 04.02.2020, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 05.02.2020, ora 10.00.
2. Interviul se va desfăşura în data de 06.02.2020, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă);
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 11.02.2020, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 12.02.2020, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 13.02.2020, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 13.02.2020, ora 11.00.
Pentru postul de Restaurator, salariul este de 4859 lei brut pentru vechime minimă şi 6049 lei brut pentru vechime maximă, la care se adaugă un spor în cuantum de 15% pentru condiţii de muncă periculoase şi vătămătoare, precum şi o indemnizaţie de hrană în cuantum de 347 lei lunar.
Persoana de contact din cadrul Biroului Resurse Umane este dna. Lidia Gabriela Negrea, tel: 0213366073.
Situl web al institutului este: www.patrimoniu.ro
Reprezentant legal,
Manager,
Conf. dr. arh. Ştefan Bâlici
Restaurator IA - Secţia Inspecţie Şantiere Anunţ public de scoatere la concurs a postului contractual vacant
Anunțuri angajări finalizate