Valer Burzo (jud. Maramureș)
Tezaur uman viu 2011
PORECLIT / NUMIT ȘI: „Valeriu Măriuchii Rejoaiei”
OCUPAȚIA
Mecanic utilaje grele / Agricultor / Rapsod popular / Staroste la nunți
SCURTĂ PREZENTARE
Rapsodul Valer Burzo s-a tras dintr-o străveche familie a comunei Suciu
de Sus, atestată documentar încă din secolul al XV-lea, fiind prima familie
înnobilată de viţă românească din comună.
El a reprezentat o temelie de spirit și înțelepciune a cântecului popular în
tezaurul spiritual al românilor. Cunoscut în întreaga Țară a Lăpușului ca
horitorul cu noduri (horea în grumaz sau horea cu noduri, cum mai este
cunoscută în zonă), prin cântec și-a exprimat profundele sentimente de
dor, de jale și de dragoste.
Și-a doinit durerea, suferința, dorul și tristețea, iar atunci când i-a fost bine,
prin doină și-a exprimat bucuria de a trăi... și nu s-a lăsat niciodată de
cântat, chiar și atunci când glasul părea că nu îl mai ascultă.
Ținând cu sfințenie la buna păstrare a tradiției ancestrale, din care făcea
parte, rapsodul a învățat, încă din perioada copilăriei de la mama
dumnealui, să cânte și să joace, purtând cu demnitate și eleganță costumul popular.