Raport de monitorizare 2017 - Biserici Fortificate din Transilvania
Raport de Monitorizare - Biserici Fortificate Transilvania

Declarația de Valoare Universală Excepțională
În anul 2017, în cadrul INP a fost revizuită Declarația de valoare universală excepțională (OUV) a sitului, în conformitate cu recomandările ICOMOS privind adaptarea textului Declarației la cerințele actualizate ale Ghidului operațional pentru implementarea Convenției Patrimoniului
Mondial.

Propunerea va fi înaintată Comitetului Patrimoniului Mondial în conformitate cu calendarul stabilit.

Atribute care exprimă Valoarea Universală Excepțională (OUV)*
criteriul (iv) — să fie un exemplu excepțional al unui tip de clădire, ansamblu sau peisaj arhitectural sau tehnologic care ilustrează o etapă semnificativă / etape semnificative în istoria umanității:

Satele cu biserici fortificate din Transilvania oferă o imagine vie a peisajului cultural al sudului Transilvaniei. Ele se caracterizează prin sistemul specific de utilizare a terenului, dispunerea și modul de organizare a gospodăriilor care se păstrează încă din Evul Mediu și prin dominanta bisericilor lor fortificate ilustrând perioade de construcție succesive, între secolele al XIII-lea și al XVII-lea. 
Descoperă
Articole similare