România găzduieşte pentru prima dată întâlnirea experţilor în interpretarea patrimoniului
Noutăți
În perioada 12 - 15 mai 2023, municipiul Sighişoara găzduieşte conferinţa Interpret Europe, cel mai important eveniment european în domeniul interpretării patrimoniului natural şi cultural.

Peste 120 de experţi în interpretare din Europa şi America de Nord se reunesc în cea mai veche cetate medievală locuită din Europa, inclusă în Lista Patrimoniului UNESCO. Pe întreaga perioadă de desfăşurare a conferinţei, participanţii vor lua parte la prezentări, workshop-uri şi vizite în teren.

Interpretarea patrimoniului natural şi cultural este o abordare incluzivă şi participativă a patrimoniului din prisma metodelor de învăţare nonformală. Cu ajutorul interpretării pot fi puse în valoare situri sau peisaje naturale, clădiri şi elemente de patrimoniu construit, expoziţii sau tururi ghidate. Practic, prin interacţiunea cu elementele de patrimoniu şi printr-o bună interpretare, oamenii experimentează stări şi emoţii care îi ajută să înţeleagă mai bine valoarea acestora şi de ce trebuie lăsate moştenire şi generaţiilor viitoare.

În Cetatea Sighişoarei, înconjuraţi de situri din patrimoniul mondial, vom discuta despre calităţile pe care peisajul, cu rol de cadru de învăţare, le poate crea, cultiva şi exercita pentru a facilita interpretarea valorilor naturale şi culturale. Vom învăţa unii de la alţii şi de la gazdele noastre din România cum să folosim interpretarea în vederea implicării comunităţilor din jurul siturilor de Patrimoniu Mondial UNESCO în crearea unor teritorii de dezvoltare durabilă. Vom identifica noi oportunităţi de învăţare care să le ofere localnicilor şi turiştilor experienţe unice menite să susţină schimbarea în bine a locurilor în care fiecare dintre cei prezenţi îşi desfăşoară activitatea", consideră Helena Vičič, director general al Interpret Europe.

Tema din acest an, „Creating Learning Landscapes through Heritage Interpretation", pune în prim plan siturile de patrimoniu în măsură să susţină dezvoltarea regională. Această temă a fost inspirată de parteneriatul pe care Interpret Europe îl are cu Biroul Regional UNESCO Veneţia, în cadrul unui program de formare pe care IE îl oferă managerilor de situri ale Patrimoniului Mondial.

Interpretarea patrimoniului include însă şi patrimoniul construit. Este o abordare relativ nouă în România, însă interpretarea planificativă poate fi un instrument util la îndemâna arhitecţilor pentru a conecta elementele de patrimoniu cu emoţiile şi preocupările oamenilor.

„Fie că vorbim de peisajul natural, cultural sau construit, interpretarea poate contribui la conservarea identităţii locale şi punerea sa în valoare tocmai datorită diversităţii de forme pe care le îmbracă patrimoniul. Prin intermediul acestei conferinţe, suntem onoraţi să aducem specialişti de cel mai înalt nivel în domeniul interpretării, în România. Pe parcursul următoarelor zile, vom descoperi exemple prin care interpretarea contribuie la dezvoltarea durabilă dar şi oameni sau comunităţi întregi care trudesc din greu pentru a-i ajuta şi pe alţii să înţeleagă şi să simtă emoţia oferită de valoarea locului", afirmă Laura Time, arhitect şi coordonator al conferinţei.

Conferinţa va fi precedată de o vizită în Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului - Universitatea din Bucureşti, primul teritoriu din Romania care a abordat încă de la înfiinţare interpretarea ca element definitoriu în construirea unui teritoriu de dezvoltare durabilă. Pe parcursul conferinţei vor fi organizate vizite de studiu care să îi ajute pe participanţi să descopere valorosul patrimoniu natural, cultural şi oamenii care îl pun în valoare la Saschiz, Cobor, Viscri, Racoş şi Geoparcul Carpaterra, Breite, Biertan, Mălâncrav, Târgu Mureş şi Călugăreni. În prima zi, participanţii vor descoperi Cetatea Sighişoarei într-un tur ghidat, iar după încheierea conferinţei vor avea posibilitatea să participe la un tur ce cuprinde Castelul Bran şi repere emblematice din municipiul Braşov.

Interpret Europe - European Association for Heritage Interpretation (Asociaţia Europeană pentru Interpretarea Patrimoniului) este o organizaţie membră a grupurilor de lucru pe politici culturale şi de patrimoniu din cadrul Comisiei Europene şi reuneşte peste 800 de membri din aproximativ 50 de ţări. Misiunea organizaţiei este aceea de a-i capacita pe toţi cei în măsură să inspire conexiuni semnificative cu patrimoniul cultural şi natural al Europei pentru a da formă viitorului nostru comun.

Conferinţa Interpret Europe este coorganizată de AICI Studio de Arhitectură şi se desfăşoară sub patronajul Biroului Regional UNESCO Veneţia şi al Institutului Naţional al Patrimoniului din România, cu sprijinul Catedrei UNESCO de interpretare a patrimoniului şi educaţie de la Universitatea Primorska, Slovenia şi a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. Partenerii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Mureş, Comitetul de organizare UNESCO pentru Cetatea Sighişoarei, Primăria Municipiului Sighişoara, Muzeul Judeţean Mureş, Universitatea din Bucureşti prin Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, Facultatea de Geologie şi Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, Universitatea Transilvania Braşov prin Facultatea de Sociologie şi Comunicare, Mihai Eminescu Trust, Colinele Transilvaniei DMO, Asociaţia Mioritics, Asociaţia Visit Sighişoara, Asociaţia Rhabillage, Asociaţia SalvaSat, Asociaţia de Ecoturism din România (AER), Fundaţia Conservation Carpathia Bucureşti, Fundaţia ADEPT şi Asociaţia Centrul de Resurse pentru Acţiune Locală (CRAL).

Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul conferinţei:
https://www.interpreteuropeconference.net/
05/11/2023 Institutul Național al Patrimoniului

Fii la curent cu noutățile Institutului Național al Patrimoniului!

Urmărește-ne pe website, dar și pe rețelele sociale!