ȘCOALA DE VARĂ DE LA CARSIUM- HÂRȘOVA, JUD. CONSTANȚA
Ediția a V-a, 24-27 august 2026
Școala de Vară de la Carsium – Hârșova, județul Constanța; Ediția a V-a, 24–27 august 2026.
Încep înscrierile pentru Școala de Vară de la Cetatea Carsium – Hârșova!
Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Orașului Hârșova, Institutul de Studii Avansate pentru Istoria și Civilizația Levantului, Universitatea din București – Facultatea de Istorie și Uniunea Democrată Turcă din România, organizează cea de-a V-a ediție a Școlii de Vară de la Cetatea Carsium– Hârșova, care se va desfășura în perioada 24-27 august 2026.
Școala de Vară se adresează elevilor, studenților și tinerilor interesați de domenii, precum istoria, arheologia, patrimoniul cultural, antropologia și studiul naturii, ca și tuturor celor pasionați de patrimoniul cultural și natural.
Obiectivele Școlii de Vară
Obiectivul general al Școlii de Vară este cunoașterea și valorificarea patrimoniului cultural și natural al Hârșovei, cu accent pe monumentele istorice și naturale ale orașului, și pe patrimoniul arheologic al Cetății Carsium.
Programul urmărește, de asemenea, familiarizarea participanților cu tehnicile și metodele de conservare în situ a zidăriei cetății, precum și crearea unui cadru informal de dialog și schimb de experiență între comunitatea locală, cercetători, specialiști și tineri.
Prin această inițiativă, ne propunem să încurajăm interesul noilor generații pentru patrimoniul cultural și să le implicăm activ în eforturile de cunoaștere, protejare, conservare și valorificare a monumentelor istorice.
Program și activități
Școala de Vară va îmbina activitățile practice și de teren cu prelegeri și întâlniri cu specialiști.
Activitățile vor include vizitarea obiectivelor de patrimoniu cultural și natural din Hârșova și din împrejurimi, precum și conferințe și sesiuni de prezentare susținute de lectorii Școlii de Vară, la sediul Muzeului din localitate și la Primăria Orașului Hârșova.
Participanții vor avea oportunitatea de a se întâlni și dialoga cu arheologi, restauratori, istorici și alți specialiști, de a se familiariza cu metode și tehnici specifice cercetării arheologice, dar și cu modalitățile de cunoaștere, protejare, conservare și restaurare a patrimoniului cultural.
Descoperă Hârșova
Hârșova este un spațiu în care patrimoniul cultural și patrimoniul natural se întâlnesc într-un peisaj deosebit, conferind locului o identitate aparte și o valoare culturală și peisagistică remarcabilă.
Cu o istorie de aproximativ șapte milenii, Hârșova oferă un context privilegiat pentru descoperirea unor importante vestigii arheologice, monumente istorice și elemente ale patrimoniului natural.
Școala de Vară reprezintă o oportunitate de a descoperi acest patrimoniu și, în același timp, de a intra în dialog direct cu specialiști din domeniul cercetării și protejării patrimoniului.
Participanții vor avea, totodată, ocazia de a descoperi un patrimoniu natural, peisagistic și paleontologic de valoare excepțională, încă insuficient cunoscut și valorificat în România.
Taxe și condiții de participare
Participarea la Școala de Vară este gratuită.
Numărul participanților este de maximum 10 persoane. În cazul unui număr mai mare de solicitări, selecția se va realiza pe baza CV-urilor transmise organizatorilor.
Pentru cei 10 participanți selectați, organizatorii vor asigura cazarea și masa, precum și echipamentele necesare activităților de studiu, lucru și protecție.
Cheltuielile de transport până la Hârșova și retur vor fi suportate de participanți.
Persoanele care doresc să participe, dar nu se regăsesc în grupul celor 10 cursanți selectați, vor putea veni cu suportarea cheltuielilor proprii de cazare, transport și masă.
Înscriere
Selecția participanților se va realiza pe baza unui CV, care va fi transmis la următoarele adrese de e-mail: florentina.udrea@patrimoniu.ro, roxana.zidaru@patrimoniu.ro
TERMEN-LIMITĂ PENTRU TRANSMITEREA CV-ULUI: 19 AUGUST 2026.
Vă așteptăm la Hârșova, pentru câteva zile dedicate descoperirii, cercetării și protejării patrimoniului cultural și natural al vechiului Carsium!