REMINDER | Apel de finanțare PNRR – cursuri de fomare în eficiența energetică a clădirilor istorice
Institutul Național al Patrimoniului anunță continuarea apelului de finanțare până la 29 iunie 2026, ora 16.00 pentru cursuri de formare dedicate specialiștilor implicați în intervenții de eficientizare energetică a clădirilor cu valoare istorică și arhitecturală, în cadrul Investiției I4 - "Economie circulară și creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice" (PNRR, Componenra 5 - Valul renovării).
Obiectivul apelului
Dezvoltarea competențelor profesionale și formarea a 200 de specialiști în domeniul eficienței energetice aplicate clădirilor istorice, prin cursuri organizate de Institutul Național al Patrimoniului.
Apel necompetitiv - principiul primul venit, primul servit
evaluare și contractare continuă, în ordinea depunerii cererilor fiecare solicitant poate depune o singură cerere, cu maximum 20 de cursanți nominalizați
Solicitanți eligibili
- societăți comerciale, întreprinderi individuale și familiale
- persoane fizice autorizate (PFA)
- organizații non-guvernamentale (ONG)
- persoane fizice autorizate (PFA)
- organizații non-guvernamentale (ONG)
Profesioniști eligibili ca participanți (lista nu este limitativă):
- arhitecți și ingineri atestați de Ministerul Culturii
- ingineri în construcții și instalații
- arhitecți, urbaniști și arhitecți de interior cu drept de semnătură
- verificatori de proiecte, experți tehnici, RTE, diriginți de șantier autorizați
- auditori energetici pentru clădiri

Finanțare
- valoare maximă ajutor de minimis/cursant: 7.377,44 lei (TVA inclus)
- valoare curs: 5.022,44 lei (TVA inclus)
- cazare eligibilă: max. 265 lei/noapte/cursant
- transport eligibil: max. 500 lei/cursant
- valoare maximă/beneficiar: 147.548,82 lei (TVA inclus)
- valoare curs: 5.022,44 lei (TVA inclus)
- cazare eligibilă: max. 265 lei/noapte/cursant
- transport eligibil: max. 500 lei/cursant
- valoare maximă/beneficiar: 147.548,82 lei (TVA inclus)
Desfășurararea cursurilor
- durată: 8 zile
- locație: sediul INP din Avrig, județul Sibiu
- 7 serii de cursuri, ~30 cursanți/serie
- lectori: specialiști cu recunoaștere națională și internațională în domeniul patrimoniului și eficienței energetice
Obligații pentru beneficiari
- menținerea angajaților formați sau a activității în domeniu pentru minimum 12 luni de la finalizarea cursurilor
Calendar apel
Depunerea cererilor: până la 29 iunie 2026, ora 16.00
Evaluare și contractare: continuu
Implementare: 𝐦𝐚𝐱. 𝟑 𝐥𝐮𝐧𝐢 de la semnarea contractului
Evaluare și contractare: continuu
Implementare: 𝐦𝐚𝐱. 𝟑 𝐥𝐮𝐧𝐢 de la semnarea contractului
Depunerea solicitărilor se face exclusiv online, prin platforma:
Buget total apel: 1.475.488,19 lei
(finanțare PNRR + contribuție buget național)
Dacă ești profesionist în domeniu sau reprezinți o organizație eligibilă, nu rata această oportunitate de formare specializată!
Dacă ești profesionist în domeniu sau reprezinți o organizație eligibilă, nu rata această oportunitate de formare specializată!