Institutul Național al Patrimoniului, prin Direcția Programe, derulează proiectul Patrimoniul Balnear și de vilegiatură din Oltenia subcarpatică, al cărui principal scop este acela de punere în valoare a patrimoniului balnear și de vilegiatură, de promovare a unei zone turistice importante și de punere în practică a unor modele de bună practică care pot contribui substanțial la dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Alături de partenerii săi, Muzeul Județean Vâlcea, Direcția de Cultură Vâlcea, primăriile din Băile Govora și Călimănești, Institutul Național al Patrimoniului și-a propus documentarea și promovarea obiectivelor balneare din Oltenia.
În prima etapă de realizare a proiectului, Institutul Național al Patrimoniului a realizat o cercetare de teren și în arhivele județene care s-a încheiat cu inventarierea a 40 de monumente și a altor clădiri cu valoare istorică și cu documentarea unor informații inedite despre obiective reprezentative din județul Vâlcea, precum Călimănești, Căciulata, Govora, Ocnele Mari.Proiectul presupune activități precum fotografierea, cartografierea, documentarea patrimoniului balnear din Oltenia (băi, hoteluri, vile, cazinouri, izvoare)și organizarea unui fond documentar digital pentru patrimoniul balnear din Oltenia.
În cea de a doua etapă a proiectului, în vederea promovării acestor obiective, vor realizate trasee cultural turistice, integrând și obiective sunt puțin cunoscute publicului.
În scopul promovării și a atragerii atenției marelui public, este preconizată realizarea unei expoziții foto-documentare care va fi vernisată în Govora și în Călimănești, în locații selectate ca fiind reprezentative exemple de bună practică pentru patrimoniul balnear.
La finalul proiectului, toate aceste rezultate, activități, informații și produse ale proiectului vor fi integrate unui web-site dedicat, care va continua seria de proiecte a Institutului dedicate patrimoniului balnear.