Noutăți
ANUNȚ DE INTENȚIE

Institutul Național al Patrimoniului lansează sesiunea I / 2026 a finanțărilor prin Timbrul Monumentelor Istorice


Institutul Național al Patrimoniului (INP) anunță deschiderea sesiunii I din 2026 pentru finanțări nerambursabile prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI), cu un buget total de 6,5 milioane de lei. Apelul vizează proiecte care contribuie la protejarea și promovarea monumentelor istorice din România, derulate pe o perioadă de 1 an calendaristic de la data semnării contractelor de finanțare.


Prioritățile acestei sesiuni includ punerea în siguranță a monumentelor aflate în pericol, implicarea comunităților locale în protejarea patrimoniului și participarea la programe naționale și internaționale.


Domeniul eligibil: intervenții de urgență și elaborarea de documentații tehnico-economice și proiecte de punere în valoare a monumentelor.


Subprogramele finanțate:


Intervenții de urgență (ante- şi post-dezastru): 3.500.000 lei

Proiectare: documentații pentru intervenții – 2.250.000 lei


Suma alocată pentru soluţionarea contestaţiilor este de 750.000 lei


Suma maximă per proiect:
 

Intervenții de urgență: până la 500.000 lei
 

Proiectare: până la 250.000 lei
 

Proiectele trebuie să aibă o cofinanțare de minimum 10% din partea beneficiarului. Pot aplica persoane fizice și juridice care dețin sau administrează monumente istorice (grupa A sau B), inclusiv ansambluri și situri, conform Legii 422/2001.


Încărcare cereri pe platforma tmi.patrimoniu.ro: începând cu 27 iulie 2026
 

Termen limită depunere: 14 august, ora 17:00
Evaluarea se va face în baza unei grile disponibile pe site-ul INP. Proiectele trebuie să obțină minimum 75 de puncte pentru a fi finanțate.


🔍 Informații complete și documentele necesare vor fi disponibile curând pe sIte-ul INP.
 📧 Contact: finantare.timbru@patrimoniu.ro | 📞 021-336.60.73 int. 114

07/17/2026 Institutul Național al Patrimoniului

Fii la curent cu noutățile Institutului Național al Patrimoniului!

Urmărește-ne pe website, dar și pe rețelele sociale!