Cartiere uitate din București – Cartierul evreiesc
Noutăți
Cartiere uitate din București – Cartierul evreiesc
 
 
Institutul Național al Patrimoniului derulează în perioada august–noiembrie 2024,  proiectul Cartiere uitate din București – Cartierul evreiesc, cofinanțat de AFCN,  împreună cu partenerii săi, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și Colegiul Național „Matei Basarab”. 

Proiectul și-a propus să contribuie la cunoașterea și promovarea patrimoniului material al comunității evreiești, de către tineri și publicul larg. Acesta are în vedere cercetarea și organizarea unui fond documentar, multimedia și a unei arhive digitale dedicate patrimoniului evreiesc, care să completeze cu informații și date noi istoricul și evoluția fondului construit și constituirea cartierului evreiesc din București.

Proiectul include și un scurt istoric al monumentelor istorice și al clădirilor cu valoare istorică, precum și elaborarea unor micro-biografii ale unor personalități de origine evreiască, care au contribuit la modernizarea și dezvoltarea economică a României, în general și a Bucureștiului, în special. 

De asemenea, proiectul include cinci ateliere educaționale desfășurate în perioada 4-8 noiembrie 2024, în parteneriat cu Colegiul Național „Matei Basarab”, structurate în două părți, prima teoretică, de prezentare a unor obiective arhitecturale și personalități evreiești, iar în cea de a doua, practică, va fi organizată o vânătoare de comori, cu un traseu care va contribui la cunoașterea patrimoniului construit din fostul cartier evreiesc. 

O altă etapă a proiectului constă în realizarea unei expoziții, care va fi vernisată la sediul Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (Bd. Mareșal Constantin Prezan nr. 2A), pe 7 noiembrie 2024, la ora 17. 

Expoziția este împărțită în patru secțiuni: Edificii și personalități religioase, Edificii culturale, Edificii publice – învățământ și școli, Instituții și personalități medicale, Bancheri, industriași, filantropi, Personalități culturale - arhitecți. Tematicile reflectă contribuția în ansamblu a comunității evreiești din București la procesul de modernizare și dezvoltare a României. 
11/04/2024 Institutul Național al Patrimoniului

Fii la curent cu noutățile Institutului Național al Patrimoniului!

Urmărește-ne pe website, dar și pe rețelele sociale!