Nr. 3933/23.07.2020
Postul de manager de proiect în cadrul proiectului
Centrul Naţional de Informare şi Promovare a Patrimoniului Cultural
I. DESCRIEREA PROIECTULUI:
Proiectul propune dotarea şi dezvoltarea unui Centru Naţional de Informare şi Promovare a Patrimoniului Cultural, prin cooperarea a patru parteneri din România şi Norvegia, care vor utiliza expertiza existentă în privinţa dezvoltării audienţei pentru patrimoniul cultural. Aceasta este o iniţiativă unică, în prezent neexistând o structură care să acţioneze la nivel naţional şi să aibă drept misiune informarea şi educarea publicului cu privire la protejarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural. Centrul va funcţiona într-un imobil monument istoric, Casa de Târgoveţ din Calea Şerban Vodă nr. 33, clădire simbol pentru patrimoniul cultural al Bucureştiului, care va deveni astfel un spaţiu deschis publicului.
Obiectivul general este îmbunătăţirea accesului publicului larg la servicii de informare şi educare din sfera culturală, prin crearea unui centru naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural în cadrul INP, iar cele specifice urmăresc:
- Dezvoltarea unei structuri permanente în cadrul INP care să ofere servicii de informare şi educare a publicului larg din România în privinţa patrimoniului cultural;
- Crearea de instrumente online de informare şi educare a publicului cu privire la valorile patrimoniului;
- Promovarea modalităţilor inovatoare de punere în valoare a patrimoniului cultural prin expresii artistice contemporane.
Durata derulării proiectului: 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2021
Durata contractului de muncă: septembrie 2020 - ianuarie 2022
Coordonator: Institutul Naţional al Patrimoniului
Parteneri: Fundaţia Pro Patrimonio, Asociaţia Da’DeCe, Institutul Naţional al Meşteşugurilor (Norvegia)
II. DENUMIREA POSTULUI:
Manager de proiect
- durată determinată : septembrie 2020 - ianuarie 2022
- normă de lucru: 8h/zi
- presupune deplasări în ţară şi în străinătate
III. DESCRIEREA POSTULUI:
Atribuţii şi responsabilităţi:
1. Coordonează implementarea proiectului şi gestionarea contractului de finanţare.
2. Asigură respectarea cerinţelor din contractul de finanţare de către promotorul de proiect şi de către parteneri.
3. Propune şi iniţiază măsuri interne adecvate pentru asigurarea respectării specificaţiilor din cererea de finanţare cu privire la activităţile ce trebuie derulate şi rezultatele ce trebuie obţinute.
4. Păstrează relaţia cu Unitatea de Management a Proiectului şi întreprinde toate măsurile necesare pentru buna comunicare cu aceasta.
5. Coordonează activitatea echipei de proiect din cadrul INP şi menţine legătura cu responsabilii de proiect ai partenerilor, exercitând controlul asupra acţiunilor acestora.
6. Realizează rapoartele tehnice periodice şi finale ale proiectului.
7. Supervizează realizarea rapoartelor financiare periodice şi finale ale proiectului.
8. Realizează planificarea activităţilor şi revizuirea periodică a acesteia.
9. Coordonează şi contribuie nemijlocit la activităţile aflate în responsabilitatea directă a promotorului de proiect.
10. Reprezintă proiectul şi promotorul de proiect în cadrul acţiunilor de informare şi în relaţiile cu factorii interesaţi ai proiectului.
11. Controlează şi verifică respectarea cerinţelor proiectului de către membrii echipei de proiect şi de către parteneri.
12. Coordonează evaluarea internă periodică, analizează progresul proiectului şi propune măsuri corective, după caz.
13. Coordonează realizarea achiziţiilor de servicii şi bunuri din cadrul proiectului.
14. Participă la evenimentele organizate în cadrul proiectului.
15. Participă la întâlniri cu reprezentanţii grupurilor interesate şi menţine constant legătura cu aceştia, facilitând implicarea lor în activităţile proiectului.
16. Participă, atunci când este considerat necesar, pentru a prezenta proiectul la evenimente organizate de finanţator sau alte entităţi precum instituţii, ONG etc.
17. Comunică şi colaborează cu departamente ale Institutului Naţional al Patrimoniului, cu terţi, instituţii publice şi private la nivel naţional, regional sau local, dar şi cu persoane fizice care pot sprijini cu informaţii şi/sau expertiză concludentă pentru atingerea rezultatelor scontate ale proiectului.
IV. CONDIŢII DE PARTICIPARE:
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a. are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d. are capacitate deplină de exerciţiu;
e. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
1. STUDII DE SPECIALITATE:
a) studii superioare de lungă durată sau studii în regim Bologna ciclul 1 în domeniile: ştiinţe sociale, umaniste, comunicare; ştiinţe politice, administrative, juridice; arhitectură; istoriei artei, finalizate cu diplomă de licenţă;
b) certificat de competenţe în domeniul managementului de proiect.
2. VECHIMEA ÎN MUNCĂ/SPECIALITATE NECESARĂ:
a) minimum 5 ani experienţă în muncă;
b) minimum 2 ani experienţă în experienţă în domeniul implementării de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile.
3. CUNOŞTINŢE DE OPERARE/PROGRAMARE PE CALCULATOR:
cunoştinţe solide de operare pe calculator, în special procesare de text şi calcul tabelar şi este eficient în utilizarea resurselor şi instrumentelor TIC.
4. LIMBI STRĂINE:
cunoaşterea la nivel de utilizare independentă limba engleză (citit, scris, vorbit), nivel B2 potrivit cadrului european al competenţelor lingvistice.
5. COMPETENŢE ŞI APTITUDINI NECESARE:
a) experienţă în coordonarea de echipe;
b) capacitate de evaluare, analiză, sinteză, asumare de responsabilităţi;
c) capacitate de a lua decizii, de organizare şi planificare;
d) spirit de observaţie şi iniţiativă;
e) capacitate de lucru în echipă şi individual;
f) abilităţi de comunicare şi de relaţionare interpersonale;
g) abilitatea de a lucra în context multidisciplinar şi intercultural;
h) capacitate de lucru sub stres;
i) integritate, punctualitate, promptitudine, confidenţialitate.
6. CERINŢE SPECIFICE:
Se consideră avantaj derularea de proiecte în domeniul patrimoniului cultural şi experienţa în proiecte de cooperare europeană sau internaţională.
V. DOCUMENTE SOLICITATE (cf. HG 286/2011):
a. cerere înscriere concurs adresată directorului INP;
b. CI + copie;
c. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate;
d. CV;
e. copia carnetului de muncă conformă cu originalul sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă;
f. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (tip cf. Ministerului Sănătăţii);
g. cazier judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează.
VI. BIBLIOGRAFIA ŞI TEMATICA CONCURSULUI:
1. Ghidul solicitantului din cadrul apelului 2 - Consolidarea antreprenoriatului cultural şi Dezvoltarea audienţei şi a publicului din programul RO-CULTURA;
2. Ordinul de ministru număr 2249/15.04.2019 cu privire la aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru consolidarea antreprenoriatului cultural şi dezvoltarea audienţei şi a publicului în cadrul programului RO-CULTURA, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Ghidul beneficiarului pentru programul RO-CULTURA;
4. Propunerea de Strategie pentru cultură şi patrimoniu naţional 2016-2020;
5. Strategia patrimoniului cultural european pentru secolul XXI, Consiliul Europei, 2018;
6. HG nr. 593/2011 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, republicată;
7. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice;
8. Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului imaterial;
9. OG nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.
Notă: Candidaţii vor avea în vedere forma actelor normative în vigoare la data publicării anunţului referitor la concurs.
VII. LOCUL, DATA ŞI ORA DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI:
Dosarele pentru înscrierea la concurs se depun până la data de 13.08.2020, ora 10.00 la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Secretariat).
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia cel târziu la data de 14.08.2020, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 17.08.2020, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 18.08.2020, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 19.08.2020, ora 10.00 (fără a se depăşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 20.08.2020, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 21.08.2020, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 24.08.2020, ora 10.00.
2. Interviul se va desfăşura în data de 25.08.2020, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 26.08.2020, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 27.08.2020, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 28.08.2020, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 28.08.2020, ora 16.00.
Pentru postul de Manager de proiect, salariul este de 5.535 lei brut.
Persoana de contact din cadrul Biroului Resurse Umane este dna. Lidia Gabriela Negrea, tel: 0213366073.
Situl web al institutului este: www.patrimoniu.ro
Reprezentant legal,
Manager,
Conf. dr. arh. Ştefan Bâlici
Anunț concurs: Manager de proiect în cadrul proiectului Centrul Naţional de Informare şi Promovare a Patrimoniului Cultural
Anunțuri angajări finalizate