DATARE: sec. XIV - XVII 

Calea Domnească nr. 181, Târgoviște, județ Dâmbovița 

În municipiul Târgoviște, la 80 km nord-vest de București, pe DN 71 

Complexul Muzeal ”Curtea Domnească”; web: www.muzee-dambovitene.ro; e-mail:  

Curtea Domnească din Târgovişte cunoaşte o ultimă perioadă de renaştere în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, care reface vechea reşedinţă domnească, dărâmată în anul 1659 de Gheorghe Ghica (1659-1660), din ordinul Porţii Otomane, pe considerentul că Târgoviştea devenise centrul rezistenţei antiotomane.

Astfel, între anii 1692-1695, se încheie refacerea caselor domneşti, unindu-se cele două corpuri principale de clădiri. În anul 1694 a fost refăcută şi împodobită baia domnească, iar în anii 1697-1698 s-a construit un foişor pe malul iazului, în mijlocul minunatelor grădini, care devin element peisagistic predominant.

Între 1694-1698 apar intervenţii la faţadele palatului şi la beciuri, se separă curtea princiară de cea administrativă, se refac grădinile exterioare, dominate acum de un splendid chioşc din piatră. Intervenţia majoră a voievodului constă în pictarea în frescă a Bisericii Mari Domneşti păstrată până în prezent. Efortul lui Constantin Brâncoveanu de restaurare a Curţii Domneşti impune prin forţa, complexitatea şi expresivitatea arhitecturală şi artistică nouă.

În anul 1702 s-au construit şi alte clădiri: un "slomn", o casă a surlarilor (trâmbiţaşii care însoţeau alaiurile domneşti), precum şi alta pentru iazagiu (secretarul de limbă turcă al domnitorului) şi doctor, toate aflate în cuprinsul Curţii domneşti, între incinta bisericii Sfânta Vineri şi cea a Bisericii Domneşti.

În afara acestor lucrări se repară turnul de intrare, ce servea drept clopotniţa, de asemenea au fost refăcute din zidărie, încăperile corpului de gardă, alăturate turnului-clopotniţă, cât şi biserica paraclis, ce va fi destinată domniei şi suitei sale. Pentru a conferi strălucire interioarelor palatului domnesc au fost aduse de la Constantinopol covoare şi perdele, iar din Veneţia oglinzi şi mobilier.

Refăcut "în stil brâncovenesc", palatul domnesc este descris în anul 1702 de E. Chishull astfel "palatul principelui seamănă mult, ca formă şi înfăţişare, cu cel din Bucureşti, numai că are avantajul de a-i fi alăturată o gradină mult mai frumoasă şi un foişor de piatră pentru vară". La Mottraye, care îl vizitează în anul 1714, apreciază partea palatului înnoit de Constantin Brâncoveanu şi pictura frumoasei biserici a curţii.

Vechea construcţie de secol XIV a primit un etaj parţial, dispus numai deasupra încăperilor de pe latura de sud, adăugat pentru a uni cele două corpuri de clădiri construite în epoci diferite (secolele XIV-XVI) printr-o boltă de racordare, creându-se astfel un coridor median care uneşte la nivelul etajului, cele două încăperi mai vechi. Acest ansamblu arhitectural de mari proporţii poate fi numit palat, ţinând seama de dimensiunile sale, cât şi de bogata decoraţie interioară.

Tot în această vreme se presupune că vechile planşee de grinzi din lemn, dintre parter şi etaj, au fost în bună parte desfiinţate, în locul lor construindu-se, în multe din încăperile casei ridicate de Petru Cercel, bolţi care se sprijineau pe zidăria de dublură adosată, zidurilor existente. Încăperile au fost complet schimbate, căpătând aspectul caracteristic decorului palatelor brâncoveneşti. Se refac ziduri, arce, bolţi şi pardoseli din cărămidă, iar încăperile sunt decorate cu stucaturi şi picturi.

Foişorul brâncovenesc este situat la 50 m Est de incinta Curţii Domneşti, în lunca Ialomiţei,constituia piesa principală a grădinilor domneşti (astăzi Parcul Chindia). Ca plan prezenta spre Vest o încăpere în “T" iar spre Est o încăpere pătrată şi un mic hol. Pe exterior foişorul era mărginit de coloane din piatră sculptate (păstrate în colecţia Lapidarium a Complexului Muzeal Curtea Domnească - Târgovişte).