Patrimoniul multietnic din Brăila
Proiecte
Patrimoniul multietnic din Brăila
Proiectul Patrimoniul multietnic din Brăila, parte a programului multianual Patrimoniul multietnic, s-a derulat în cursul anului 2024 prin cercetări de arhivă și de teren. Scopul proiectului a fost identificarea unor modalităţi moderne de valorificare a patrimoniului, cu funcţia de recuperare sau de consemnare, precum și identificarea particularităţilor patrimoniului multicultural și multietnic din Brăila. Astfel, cercetările s-au concretizat în 30 de panouri foto-documentare, ce relevă istoria celor mai importante clădiri ce fac parte din patrimoniul imobil multietnic al orașului, aparținând comunităților greacă, evreiască, armeană, bulgară, italiană, lipoveană, germană, turcă. De asemenea, au fost realizate și modificate 50 de fișe de monument ale patrimoniului multietnic: lăcașuri de cult, clădiri cu funcție administrativă, reședințe private, școli, spitale, case memoriale, hoteluri etc. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I” și Serviciul Județean Brăila al Arhivelor Naționale.