Plan de management
Raport de Monitorizare - Mănăstirea Horezu

Planul de Management pentru Mănăstirea Horezu a fost realizat în cadrul proiectului proiectului
european SUSTCULT, după o metodologie comună elaborată de partenerii proiectului.

Mănăstirea Horezu, monument istoric aflat pe Lista Patrimoniului Mondial, a fost inclus de
Institutul Naţional al Patrimoniului în proiectul SUSTCULT (2011-2013). Proiectul implică 12
instituţii din 7 ţări (Italia, Slovenia, Grecia, România, Ungaria, Macedonia şi Albania) provenind din diverse domenii.

Beneficiind de experienţa partenerilor din celelalte ţări partenere şi de coordonarea Municipalităţii Veneţia, în dezvoltarea planului de management, Institutul Naţional al Patrimoniului împreună cu autorităţile locale, Primăria Horezu, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Mănăstirea Horezu, alături de societatea civilă reprezentată de ONG-uri (Asociaţia Depresiunea Horezu, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni) şi comunitatea locală au iniţiat Planul de Management al Mănăstirii Horezu.

Planul de management descrie patrimoniul cultural, identifică valorile asociate, identifică
obiectivele şi principalele probleme, şi apoi elaborează un plan de acţiuni pentru o dezvoltare
sustenabilă în acord cu recomandările UNESCO pentru protejarea şi salvgardarea patrimoniului
cultural.

Planul de management trebuie să fie considerat un “document viu” capabil să evolueze şi să se
adapteze schimbărilor, condiţiilor şi rezultatelor monitorizărilor periodice asupra patrimoniului
cultural.

Planul de management reprezintă un instrument esenţial pentru Mănăstire Horezu, în vederea
administrării şi dezvoltării eficiente a patrimoniului, a resurselor culturale şi joacă un rol important în implicarea şi conştientizarea comunităţilor asupra valorii universale excepţionale a ansamblului.
Descoperă
Articole similare