Patrimoniu imaterial (Unesco)

Descriere sumară:

Colindatul de ceată bărbătească, produs al culturii orale tradiţionale, este un ritual  calendaristic hibernal străvechi, atestat documentar abia în secolul al XVII-lea (în Memorialul pastorului Andreas Mathesius din Cergău Mic, jud. Alba, în care se condamnă practica „tineretului” român de a umbla în „ceată”, cu „colindele” de Crăciun).

Iniţial, colindatul marca solstiţiul de iarnă, având, probabil, origine romană (organizarea 
cetei bărbăteşti cuprinde rituri de alegere a conducătorului şi de sacrificare simbolică a lui, 
după ce-şi îndeplineşte menirea, ce amintesc de Saturnalii). Ulterior, acest ritual propriu 
culturii orale moştenite a asimilat un mesaj creştin, astfel că astăzi cumulează caracteristici
precreştine şi creştine.

Este practicat, în prezent, în multe localităţi din România, în perioada Crăciunului. Ritualul se desfăşoară în felul următor:
• O ceată de tineri necăsătoriţi (pot exista şi mai multe cete în satele mai mari) merge la fiecare casă din sat, interpretând cântece rituale, numite colinde. Acţiunea de a merge din casă în casă pentru a cânta colinde se numeşte colindat.
• În cadrul colindatului, există mai multe spaţii (fereastra, casele gazdelor, vetrele atinse de toiegele colindătorilor) şi momente (începutul colindatului, intrarea şi ieşirea cetei de la o gazdă, răsăritul soarelui/ zorile) marcate ritual.
• După ce cântă colindele la o casă, membrii cetei, numiţi colindători, sunt răsplătiţi de gazde cu daruri rituale (colacul de grâu, paharul de vin ş.a.) şi bani.
• În cazul în care nu erau primiţi să colinde, membrii cetei practicau, până spre anul 2000, un anti-ritual numit descolindat, ce consta în adresarea unor imprecaţii versificate către gazdele neprimitoare şi executarea unor gesturi infamante (scoaterea porţilor închise din balamale, mânjirea porţilor cu păcură ş.a.).
• Interpretarea colindelor este vocală (în ritm giusto-silabic), în unele zone asociindu-se acompaniamentul instrumental (iniţial, fluier şi cimpoi, apoi clarinet, taragot, vioară şi dube - tobe mici, acordeon ş.a.). Ceata poate interpreta colindele la unison, antifonic, în contrapartidă sau „pe perechi”.
• În unele zone, ritualul colindatului include şi dansul (Turca, în Transilvania centrală; Căluşeru de la Şicula, în Transilvania de Vest ş.a.).
• Repertoriul unei cete bărbăteşti cuprinde o serie de colinde destinate anumitor situaţii de viaţă din satul tradiţional; de exemplu, pentru categorii de vârstă şi gen, pentru statut social sau profesional al beneficiarilor ritualului. Un tip deosebit de colinde cu urare individualizată include colindele de doliu, interpretate, la cerere, în casele unde cineva a murit de curând. În unele zone (sudul Munteniei, Banat), colindatul de doliu include şi anumite gesturi rituale, ce însoţesc interpretarea colindelor (de exemplu, în satul Oltina, com. Unirea, jud. Călăraşi,
colindătorii beau, pe rând, din acelaşi pahar cu vin aşezat pe masă de gazdă).
• La finalul colindatului (după ce a cântat la fiecare casă din sat), ceata marchează încheierea ritualului prin anumite acţiuni (Zioritul/ Zăuritul/ Zoritul =  interpretarea unei colinde numită Colindă de Zori, în spaţiu deschis - pe un deal, pe uliţă etc.; sau „sacrificarea” vătafului cetei prin aruncarea lui într-o apă curgătoare, cu variante: îngroparea/ comândarea Crăciunului; sau organizarea unei mese/ petreceri festive pentru care se cheltuiesc banii şi se consumă alimentele primite de colindători de la gazde în anul respectiv).

Colindatul de ceată bărbătească are mai multe funcţii: de vestire a sărbătorii, de urare, ritual-
augurală, social-identitară, spectaculară şi patrimonializantă, funcţii a căror dinamică reflectă
evoluţia şi adaptarea ritualului la viaţa comunităţilor practicante.
Descoperă
Articole similare