În vederea ocrotirii şi păstrării vii a patrimoniul cultural imaterial şi a culturii tradiţionale restituim generaţiilor actuale şi specialiştilor în etnologie, antropologie, folclor, meşteşuguri, arhitectură vernaculară, conservare şi restaurare, istorie, sociologie etc. repere ale memoriei culturale înregistrate pe peliculă în cadrul proiectelor de cercetare aplicată şi de promovarea a culturii populare din România. 

Prin urmare, în variantă digitală, ilustrăm filme document etnologic, prezentări ale materialelor filmate pe teren şi fotografii etnografice raportate direct la ancheta etnologică de teren, la repertorierea meşterilor şi practicilor tradiţionale și la portrete de meşteşugari. 

Nicolae Purcărea rosteşte calm şi fără grabă fraze trecute prin filtrul experienţei sale de vechi meșteșugar al lemnului. Dincolo de pragul porții cu tâlc, casa plină de amintiri din Scheii Brașovului ocrotește un om înzestrat cu un talent de un înalt rafinament și cu o bună cunoaștere a principiilor tehnice și artistice ale artei populare, ale etnografiei și ale etnologiei. 

Obiectele sculptate în lemn, cioplite în os ori sidef de o finețe uluitoare l-au consacrat printre meșterii tradiționali de prestigiu al României, primind în 2013 titlul de Tezaur Uman Viu. Când este întrebat de urmași, Profesorul amintește de Dan Bucur și de Zina Manesă Burloiu. Cea din urmă ucenică a devenit un reper al sculpturii tradiționale românești, creațiile sale fiind parte integrantă din baza de date online a Institutului Național al Patrimoniului - Repertoriul meșterilor și practicilor tradiționale. 

Filmul documentar etnologic prezintă 3 chipuri ale lui Nicolae Purcărea: cea de artist popular cu irizări inefabile, ce trece dincolo de timp, în sfera spiritualului, cea de Maestru care-și formează cu trăinicie ucenicii și cea de om liber, care-și transfigurează încercările vieții prin artă. 

Adela Petre a fost o țesătoare în păr de capră, ce a cultivat valorile tradiției strămoșești și i-a înnobilat sensurile prin creațiile sale de artă populară. 

Costumele populare, carpetele din păr de capră, ștergarele, maramele de borangic și fețele de masă sau de pernă cusute cu acul ori țesute în război realizate de-a lungul vieții sale au consacrat-o printre meșterii tradiționali de prestigiu al României. Astfel, în 2012 a primit titlul onorific de Tezaur Uman Viu din partea Ministerului Culturii. 

Filmul documentar etnologic „Primăverile iernii” prezintă cercetarea etnologică de teren realizată de CS I dr. Corina Mihăescu, în anul 1994, în Sibiciu, jud. Buzău, ce a avut ca temă meșteșugul popular al țesutului din păr de capră.

Pentru că fiinţa spirituală nu are sfârşit, Nicolae Suciu s-a întrupat în spiritul icoanelor sale. Aşa cum însuşi mărturisea, Nicolae Suciu s-a născut din icoana ţărănească pe sticlă, fiind însă marcat de specificul celei din Ţara Făgăraşului. 

În pictura icoanelor sale se observă o graniţă care pare să cadă în acelaşi timp printr-un firesc al execuţiei, între pictura populară, ţărănească şi cea cultă, a canoanelor bisericeşti. 

Cronologic, Nicolae Suciu a trăit şi a creat în secolul trecut, făurindu-şi propria istorie. Aşa cum au avut şi înaintaşii săi, în rândul cărora trebuie aşezat la locul care i se cuvine. Nicolae Suciu a făcut nepieritor un meşteşug şi, transgresând epocile, a încununat cu opera sa o sinteză a lucrării înaintaşilor într-o manieră proprie, tributară totuşi vechiului tipar. Ca să devină icoană, Nicolae Suciu şi-a trăit secolul, „izvodind" pe pământ toate tiparele în care s-a aşezat mai apoi, cu sensuri, simboluri şi rosturi. 

Nu numai icoanele au tipare sau izvoade, ci şi oamenii adevăraţi. Credinţa, ştiinţa, cinstea, sensibilitatea, talentul, bunătatea, iubirea, prietenia, devotamentul; toate acestea, şi altele încă nevăzute, sunt părţi şi subiecte din lucrările sale, fie ele icoane, gânduri sau cuvinte scrise sau rostite la o vorbire, sunt viaţa sa, care au încă puterea de a iradia.  

Filmul documentar „Lungul drum” prezintă meșteșugul tradițional al olăritului din satul Româna, jud. Olt, înregistrat august 1998. Filmul realizat de Corina Mihăescu și Dănuț Dumitrașcu în 1999 ilustrează cum olarul ia în stăpânire pământul, îl duce acasă ca pe o ofrandă și-ș constrânge să facă o sforțare, depășind simpla materie. 

Olarul modelează și desăvârșește simbolic lutul pe care Natura l-a lăsat potențial. După ”naștere” începe ”jocul” luminilor de culori îngemănate în amprente de imaginație. Fiecare obiect are acum o istorie din care se nasc povești, forme, sunete, valori. 

Filmul documentar etnologic „Școala de figurine” realizat de Corina Mihăescu și Dănuț Dumitrașcu, în 2002 se bazează pe cercetarea de teren etnologică întreprinsă în 1998, în satul Pisc, com. Ciolpani, jud. Ilfov. Pisc este cel mai cunoscut centru de ceramică din jurul Bucureștiului.

Pe lângă ceramica utilitară, Piscul este renumit și pentru formele de ceramică zoomorfe și antropomorfe. Figurinele de Pisc reprezintă continuarea recuzitei rituale funerare neolitice, amintind de figurinele de la Gumelnița, descoperite în preajma capitalei României. Protagonistul filmului este meșteșugarul Marin Nicolae și lumea creată de acesta din „lut cântător”. Olarul a deprins modelarea lutului de la tatăl său, Ilie Marin și de la bunicul său, Constantin Marin Brezoierul.

De la vârsta de 8 ani a lucrat ceramică utilitară și decorativă. Odată cu vârsta înaintată, Marin Nicolae s-a dedicat figurinelor din ceramică, pe care le numește „fluierici” sau „fluierițe”. De asemenea, la comandă mai lucra statuete de îngerași și ocarine. Inspirându-și creațiile din simbolurile tradiționale ancestrale, Marin Nicolae dă glas lutului metamorfozându-l în cai, vaci, berbeci, pești, cocoși, curcani, cloști cu pui, berze, căței, cerbi, capre, urși, vulpi cu pește în bot etc.

De asemenea, modelează din lut frământat și călăreți, femei cu copii în brațe, păpuși. Figurinele fluierătoare păstrează culoarea lutului, nefiind smălțuite. Abia după ce sunt uscate vreme de o noapte și arse timp de 8 ore într-un cuptor simplu, figurinele „cântătoare” devin jucării ale copiilor achiziționate de la târgurile meșteșugarilor tradiționali. Creatorul popular își crează inclusiv propriile instrumente: pene din lemn de corn sau de salcâm pentru incizii și excizii, „lemnușe” mici pentru crestat lutul și „țevi” din trestioară pentru conturat ochii. La călcarea în picioare a pământului adus din Lunca Ialomiței era ajutat de soția sa, Maria Marin și de fiica acestuia, Floarea Vasile (n. 1946), ce a preluat și practică în aceeași manieră meșteșugul.

Pentru a accesa informații despre figurinele de la Piscu complementare demersurilor noastre științifice pentru cercetarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial și a culturii tradiționale, vă recomandăm să accesați site-ul Școlii de la Piscu.