In-Herit - Centrul național de informare și promovare a patrimoniului cultural
Proiecte
In-Herit - Centrul naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural este un proiect prin intermediul căruia Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) urmăreşte să aducă patrimoniul cultural mai aproape de cetăţeni. Conştienţi de faptul că moştenirea culturală a României va fi protejatăşi transmisă mai departe doar atâta vreme cât va fi cunoscutăşi apreciată în toată bogăţia şi diversitatea ei, dorim să dezvoltăm o structură permanentă prin intermediul căreia să îmbunătăţim accesul publiului larg la servicii de informare şi educare în domeniul patrimoniului cultural.
Centrul va fi totodată o platformă de prezentare şi dezbatere asupra rolului patrimoniului cultural în cadrul societăţii româneşti contemporane, de aducere laolaltă a tuturor celor interesaţi de prezervarea, promovarea şi punerea în valoare a acestuia - public larg, specialişti, reprezentanţi ai societăţii civile, ai administraţiilor publice, ai instituţiilor educaţionale şi nu numai. Pe scurt, vedem acest centru drept un spaţiu de dialog despre viitorul patrimoniului cultural din România.
O parte importantă în acest proces o vor avea partenerii care ne însoţesc în cadrul proiectului. Astfel, împreună cu Fundaţia Pro Patrimonio vom crea instrumente online de informare şi educare a publicului cu privire la valorile patrimoniului cultural (inclusiv Ghidul Salva-Monument). În cadrul componentei Educaţie pentru patrimoniu a proiectului,Asociaţia Da’DeCe va avea rolul de a dezvolta modalităţi inovatoare de punere în valoare a patrimoniului cultural şi de educare a publicului, cu ajutorul mijloacelor contemporane de exprimare artistică. Nu în ultimul rând, prin schimburile de bune practici cu Institutul Norvegian al Meşteşugurilor ne vom lăsa inspiraţi în privinţa modalităţilor de promovare a patrimoniului imaterial.

Ghidul Salva-Monument
Ghidul Salva-Monument este un instrument de informare adresat proprietarilor de clădiri istorice, specialiştilor şi publicului larg. Ghidul va prezenta modalităţi de conservare şi valorificare a patrimoniului imobil şi va oferi îndrumări concrete cu privire la problemele practice de documentare şi avizare a intervenţiilor asupra monumentelor istorice, la aspectele economice legate de finanţarea intervenţiilor de restaurare, la colaborarea dintre proprietarii de monumente şi specialiştii din domeniul restaurării.
Educaţie pentru patrimoniu
Activităţile educaţionale se vor concentra asupra copiilor şi asupra modurilor în care arta contemporană poate contribui la înţelegerea patrimoniului cultural de către aceştia. Atelierele care vor avea loc în Bucureşti şi în Timişoara vor îmbina explorarea patrimoniului construit, arta contemporană şi meşteşugurile, pornind de la alegerile copiilor.
Perspectiva pe termen lung a proiectului va fi completată prin crearea unui ghid despre patrimoniu adresat copiilor şi a două truse de lucru adresate elevilor şi profesorilor, al căror rol este de a transforma elemente ale patrimoniului material sau/şi imaterial în instrumente pedagogice.

Consultare publică
În intervalul septembrie - ianuarie 2021 vom organiza consultări cu persoanele şi organizaţiile interesate de acest proiect, pentru a înţelege mai bine care sunt nevoile, interesele şi aşteptările publicului şi ale specialiştilor în privinţa accesului la informaţie şi a modalităţilor de a face educaţie pentru patrimoniu.
Vrem să vorbim despre patrimoniu ... la viitor! Îi invităm pe toţi cei care doresc să afle mai multe şi să se alăture acestui demers să intre în comunitatea #patrimoniulaviitor urmând acest link.
Prin furnizarea informaţiilor necesare înscrierii în comunitatea proiectului (adresa de email), vă daţi acordul prelucrării datelor dvs. personale de către Institutul Naţional al Patrimoniului. Datele astfel colectate vor fi prelucrate şi utilizate de către INP exclusiv în scopul pentru care au fost oferite. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultaţi politica de confidenţialitate a INP, disponibilă aici.
Pentru mai multe informaţii, inclusiv calendarul consultărilor publice din cadrul proiectului, vă invităm să urmăriţi pagina laviitor.patrimoniu.ro.
Un chestionar public despre nevoile şi practicile de informare cu privire la patrimoniul cultural din România este deja disponibil pe această platformă iar răspunsurile comunităţii de specialişti şi ale publicului larg vor sta la baza agendei viitorului Centru naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural.

Info proiect
Acest proiect este finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.
Parteneri: Fundaţia Pro Patrimonio, Asociaţia Da’DeCe şi Institutul Norvegian al Meşteşugurilor
Perioada derulării proiectului: 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2021
Valoarea totală a proiectului: 992.377,00 lei
Valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil: 948.211,00 lei, echivalentul a 195.769,79 Euro

Despre finanţatori
Granturile SEE reprezintă contribuţia Islandei, Principatului Liechtenstein şi Regatului Norvegiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul şi sudul Europei şi statele baltice. Aceste mecanisme de finanţare sunt stabilite în baza Acordului privind Spaţiul Economic European, ce reuneşte statele membre UE şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia ca parteneri egali pe piaţa internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 şi 2014 şi €1,55 miliarde pentru perioada de finanţare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org şi www.eeagrants.ro.
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului şi are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice şi sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural şi managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de 29 milioane de euro.