Obicei specific zonei de ocupaţie austro-ungară a Bucovinei (între comunele Sadova şi  Vama, cuprinzând şi zona Câmpulungului Moldovenesc), considerat o variantă de joc ce a dobândit, ulterior, accente iniţiatice. In zonă se spune că Bunghereasca ar data din perioada ocupaţiei austroungare în Bucovina, că flăcăii ar fi preluat modul de costumare al generalilor austrieci, pe care, astfel, îi persiflau. 

 

Există însă şi opinia conform căreia obiceiul ar fi fost “inventat" de un locuitor al Câmpulungului Moldovenesc după anul 1850. 

Datele despre mai vechea performare a obiceiului sunt puţine. Se pare că pe la începutul secolului al XX-lea era o mai strânsă legătură între acesta şi cetele de “irozi" care existau atunci în zonă, dar care astăzi au dispărut. Ceea ce este însă sigur e că textul care se rostea era cu mult simplificat faţă de astăzi, fiind compus în cea mai mare parte din strigăturile de joc. 

 

Cele iniţiatice şi satirice se pare că s-au dezvoltat mai mult în perioada comunistă. Variante ale Bungherilor sunt socotiţi Impăraţii din Bosanci. 

 

Denumiri: Bungherii, Bunghereasca 

 

Perioadă de performare: între 31 decembrie - 1 ianuarie al fiecărui an 

 

Spaţiul performării: în curtea gospodarilor înstăriţi, dar mai ales la instituţii, oficialităţi, pensiuni turistice şi pe scenă, datorită numărului mare al membrilor cetei, care necesită răsplată pe măsură; 

 

Performeri: feciorii mai mari. Ceata este alcătuită dintr-un număr cu soţ de băieţi, variind între 4 şi 30, pentru a putea “face cruciş“ în timpul jocului. Vârsta feciorilor este de la 8 ani până în pragul însurătorii, în prezent putând face parte din ceată şi cei cu armata făcută, care erau respinşi mai demult pentru motivul că sunt flăcăi de însurat, datorită numărului mic de flăcăi care “se mai bagă în ceată" acum. In ceata de feciori tradiţională nu aveau acces copiii, până la vârsta adolescenţei, deoarece comunitatea veghea la păstrarea curăţiei lor sufleteşti şi trupeşti, tocmai pentru că, în cadrul acestor instituţii tradiţionale premaritale, se practicau anumite ritualuri de iniţiere în viaţa sexuală. Tot datorită acestui fapt, era interzis să facă parte din ceată bărbaţii căsătoriţi, pentru a nu fi ispitiţi de păcatele trupeşti şi a păstra sfinţenia familiei. 

 

Recuzită: uniforma generalilor austrieci imitată, cu ornamente spectaculoase de beteală, şnururi, franjuri, diagonale de clopoţei, mărgele, paiete, nasturi de alamă (bunghi, de la care, se pare, ar veni şi denumirea de bungher, datorată prezenţei mai multor nasturi cusuţi pe costulul lor). 

 

Scenariu: Jocul lor, în ritm asemănător cu al Arcanului, durează şi până la o oră. Este acompaniat de muzică, în cazul în care câştigul le permite să-şi plătească muzicanţi, sau fără acompaniament muzical, numai în ritmul strigăturilor (mai ales în cazul cetelor de copii mai mici). 

 

Jocul se desfăşoară în cerc, dansurile fiind bunghereasca (în cerc simplu, care se strânge şi se extinde), turbina (bungherii merg în şir indian în cerc), pintenii (asemenea cu bunghereasca, numai că, la extinderea cercului, băieţii fac o săritură, bătând “pintenii" cizmelor) şi papanaşii (pintenii fără săritură). 

 

Jocul este însoţit de strigături rostite la extinderea cercului, când muzica cântă mai tare. Atunci când cercul se strânge acestea lipsesc, fiind înlocuite de “fâşcâiturile" băieţilor sau, pur şi simplu, de muzică. Cetele de copii mai mici “fâşcâie" (fluieră) la strângerea cercului, deoarece nu au şi muzicanţi care să-i însoţească. Câteva strigături de joc sunt împletite cu cele iniţiatice, atingând, uneori, sfera vulgarului şi a pornografiei. Scopul lor este evidenţierea grupului, mai ales faţă de ceilalţi feciori, în ochii “mândrelor", ai fetelor de măritat. 

 

Cei prezenţi în Bucovina la cumpăna dintre ani sunt prinşi mai mult de spectacol, ignorând ceea ce este, de fapt, raţiunea întrunirii cetei. Ba chiar şi în ochii performerilor, actualul lor dans are ca argument păstrarea tradiţiei, chiar ei ignorând faptul că ceea ce îi leagă este momentul vieţii premergător căsătoriei. In ansamblul comunităţii, ei prezintă dintotdeauna mesajul unei vârste, una dintre unităţile tradiţionale de organizare a băieţilor necăsătoriţi, cu rol iniţiatic, celulă socială tradiţională (în sensul de mod de reunire, cunoaştere şi manifestare publică a feciorilor), purtând mai recent şi marca unei categorii sociale, a feciorilor de ţăran, în localitatea urbană de astăzi. 

 

Când încetează jocul bungherilor intră în joc “ţâganul" cu capra, apoi cel cu ursul, urmaţi fiind de un scurt joc al ‘’ţâganilor", toate acestea însoţite de bătăi în tigăile ţiganilor şi de strigături licenţioase. 

 

Cetele de bungheri nu sunt niciodată singure; alaiul lor este format şi dintr-un mare cortegiu de “ţâgani" (băieţi unşi pe faţă şi uneori pe tot trupul cu seu de oaie, apoi cu funingine, costumaţi în haine peticite, de care adesea atârnă cordele de pânză, având capul împodobit cu adevărate podoabe de pene). Rolul lor, exceptându-i pe cei care joacă capra sau ursul după bungheri, este numai de a-i însoţi pe aceştia, de a le marca prezenţa într-un mod mai spectaculos. Pe drumuri “ţâganii" îi sperie pe copii, ţin calea trecătorilor sau a maşinilor, ori “agaţă" fetele de măritat pentru a obţine “un bacşiş la bulibaşu’ ", cum spun ei.