Colinda
Obiceiuri de iarnă din Moldova

Obicei străvechi, considerat de specialişti ca fiind prezent şi în lumea păgână, în Imperiul Roman, la sărbătoarea numită Saturnalii, zilele de serbare ale zeului Saturn. In prezent, în comunităţile din Moldova sunt zone mai conservatoare care păstrează colinda păgână (Vaslui) sau colinda laică tradiţională de gazdă (GalaţI, râMNICENI, JUD. VRANCEA). 

Dar unanim prezentă este colinda creştină, care vesteşte lumii Naşterea lui Mesia, a Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Există şi colinde specifice anumitor localităţi sau zone mai extinse din Moldova, dar sunt prezente şi circulă mai multe variante ale colindelor creştine româneşti, având ca arie de răspândire întreg arealul ţării noastre. Ca şi în cazul altor  obiceiuri şi datini de iarnă, şi în cazul colindelor există şi variante create mai recent. Insă acestea sunt specifice mai ales zonei Transilvaniei, unde contextul multietnic şi pluriconfesional, dar şi modul de a fi al oamenilor determină păstrarea şi creaţia vie a unor texte. Majoritatea colindelor performate în sate sunt cele moştenite de comunitate prin tradiţie. In prezent, un rol important îl are şi şcoala, locul unde se învaţă mai multe colinde creştine, nu neapărat specifice zonei Moldovei, dar la fel de frumoase.

Denumiri: colindă, colindat

Perioadă de performare: în Ajunul Crăciunului (24 decembrie) şi în prima sau în cele trei zile ale marii sărbători;

Spaţiul performării: în casa, pe prispa sau la fereastra gazdei

Performeri: cei mai de cinste feciori şi cetele de copii, în mod tradiţional. In prezent, cete mixte, băieţi şi fete, familii întregi care colindă la rude, prieteni, vecini; sunt consideraţi asemeni îngerilor, care au vestit Naşterea Domnului deasupra peşterii din Betleem.

Recuzită: foarte rar prezentă în Moldova (bâtă, clopoţei, mai ales la colindul cu Steaua, căciuli împodobite cu beteală, costumul tradiţional; în prezent, haine curate, de sărbătoare.

Scenariu: colindătorii întreabă gazda dacă sunt primiţi, colindă, apoi sunt răsplătiţi cu colac, mere, nuci, dulciuri; în prezent, mai mult bani; în anumite cazuri (mai ales atunci când din ceată face parte prietenul fetei gazdei sau o rudă a gospodarilor) sunt primiţi în casă şi omeniţi, serviţi cu bucate tradiţionale, mai ales cu prăjituri şi băutură;
Descoperă
Articole similare