Repertoriul tezaurelor monetare din România
Numismatică

Pornind de la informaţiile păstrate în Baza de Date a Patrimoniului Cultural Naţional, în anul 1998, specialiştii Institutului de Memorie Culturală, în colaborare cu Direcţia Muzee şi Colecţii din Ministerul Culturii, au iniţiat realizarea unui repertoriu, care să cuprindă date despre cât mai multe tezaure monetare descoperite pe teritoriul României. Întrucât s-a constatat că în colecţiile muzeelor din ţara noastră se păstrează numeroase tezaure, foarte importante din punct de vedere istoric, nepublicate încă, cIMeC încearcă să pună bazele unei colecţii, care să cuprindă volume dedicate celor mai interesante descoperiri din această categorie.
          
          
           În ciuda unui efort destul de susţinut de publicare a descoperirilor monetare, în speţă a tezaurelor, în reviste de specialitate, Studii şi cercetări de numismatică, Buletinul Societăţii Numismatice Române, Cercetări Numismatice sau în alte publicaţii din care se remarcă în mod deosebit Arheologia Moldovei, Pontica, Apulum, Acta Muzei Napocensis, Acta Musei Porolisensis, Carpica, pentru a da câteva exemple, la care se pot adăuga însă şi multe altele, acesta nu acoperă decât parţial subiectul pentru antichitate şi ev mediu, rămânând aproape cu totul în afara sa cele mai recente, mai ales din secolele XVII-XIX. Numărul de tezaure încă inedite aflate în diverse muzee este considerabil, iar pentru cele publicate materialul este dispersat în numeroase reviste, în unele cazuri implicând chiar verificări sau aduceri la zi a informaţiei.

           Proiect deosebit de ambiţios, Repertoriul merită din plin să fie susţinut şi cât mai curând finalizat, ţara noastră reuşind astfel nu numai să se alăture cu o realizare de mare valoare ştiinţifică, celor care au reuşit să publice repertorii pentru descoperirile de monede romane (tezaure şi izolate), Germania, Austria, Ungaria, Slovacia etc., ori sub un titlu reunind şi bizantine, Italia, sau repertorii pentru tezaurele de monede antice şi separat medievale, Franţa, dar chiar să le depăşească cumva, printr-o lărgire substanţială a cadrului cronologic avut în vedere.

          Desigur, calitatea lucrării ce va rezulta, pe suport electronic şi clasic, va depinde în mare măsură de asigurarea condiţiilor de documentare şi examinare directă a materialului numismatic implicat.
Descoperă
Articole similare