Ii şi cămăşi româneşti - tradiţie şi valorificare
Evenimente culturale

Expoziţia „Ii şi cămăşi româneşti - tradiţie şi valorificare”, organizată de Institutul Naţional al Patrimoniului, face parte din proiectul cu acelaşi nume, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, a cărui realizare a presupus cunoaşterea, identificarea, cercetarea şi interpretarea actuală a unui element distinctiv al portului popular, privit ca un ansamblu de piese şi reguli de combinare ce reprezintă un capitol însemnat al spiritualităţii noastre, o emblemă naţională în care sunt inserate informaţii şi principii privitoare la autohtonie, continuitate, originalitate, unitate stilistică, varietate, perenitate… 

Proiectul a vizat promovarea meşterilor populari deţinători şi practicanţi ai tehnicilor tradiţionale de lucru a două piese valoroase ale costumului tradiţional românesc - ia şi cămaşa, precum şi dezvoltarea modalităţilor legate de valorificarea produselor în concordanţă cu demersul propus. Judeţele alese pentru a fi reprezentate în proiect fac parte din zone recunoscute pentru execuţia pieselor tradiţionale de port, dar şi pentru păstrarea şi transmiterea valorilor identitare ale acestor elemente reprezentative ale patrimoniului cultural imaterial. În centrul complexului vestimentar tradiţional s-a aflat cămaşa, al cărei trup a îmbrăcat dintotdeauna sufletul omului. 

Detalii

În centrul complexului vestimentar tradiţional se află cămaşa, al cărei trup a îmbrăcat dintotdeauna sufletul omului. Între elementele constitutive ale ansamblului vestimentar, denumite şi clasificate în studiile de etnologie şi de antropologie culturală în funcție de părțile corpului pe care le acoperă, le pun în valoare şi le protejează, învestite cu mărci identitare - semne, sensuri şi simboluri, specifice mentalității unui grup, definind valori istorice, sociale, morale şi estetice, cămaşa reprezintă cheia de boltă. 

În consecință, „Ii şi cămăşi româneşti - tradiţie şi valorificare” are ca obiective cunoașterea, identificarea, cercetarea şi interpretarea actuală a unui element distinctiv al portului popular, privit ca un ansamblu de piese şi reguli de combinare, ce reprezintă un capitol însemnat al spiritualităţii noastre, o emblemă națională. De asemenea, are ca scop promovarea meşterilor populari deţinători şi practicanţi ai tehnicilor tradiţionale de lucru a două piese valoroase ale costumului tradiţional românesc - ia şi cămaşa. 

Iile și cămășile înfățișate în expoziție reprezintă contribuții actuale la exemplificarea persistenței acestui element de decor, realizat într-un sistem de semne plastic-decorativ capabil să releve în structurarea lui diferențieri de la o zonă la alta, cu transformări survenite în timp, impuse de noi sisteme vestimentare sau de transformarea celor arhaice. 

Lucrările exprimă personalitatea stilistică a peste 40 de creatoare (incluzându-le aici şi pe acelea care lucrează în sistemul cooperatist-meşteşugăresc), care pornesc de la motive tradiţionale, valorificându-le artistic şi conferind îndeletnicirii de a coase cămăși populare „frumuseţi şi preţuri noi”, într-un dialog al obiectelor despre ce înseamnă tradiția azi, despre generații şi transmitere, despre gustul pentru armonie, eleganță şi echilibru, despre inventivitate. 

Aria caracterizată de prezența acestor obiecte cu flori şi povești, abordată de noi în cadrul acestui proiect, este reprezentată de zone ale judeţelor: Buzău, Caraş-Severin, Gorj, Iaşi, Olt, Prahova, Vâlcea, Suceava, în care cămaşa cu altiţă nu îmbracă doar trupul, ci şi sufletul. În ea sunt încă scrise sensurile adânci ale trecutului, pe care încercăm să le deslușim şi noi acum.    
Descoperă
Articole similare