În lumea contemporană cu provocările ei, aproape că e o mirare să mai identifici crâmpeie de viaţă tradiţională autentică, datorită mutaţiilor funcţionale, simbolistice, textuale şi rituale pe care până şi cele mai “tradiţionale" obiceiuri le-au suferit. In acest curent actual se înscriu şi obiceiurile de iarnă.

Astfel, iniţiativa organizării şi performării acestora, cu unele excepţii, nu mai aparţine membrilor comunităţii, ci autorităţilor culturale. Obiceiurile se învaţă mai rar din familie, întrucât nici bătrânii nu mai sunt atât de cunoscători în prezent şi mai mult la şcoală sau la căminul cultural. Din acest motiv, textele pot diferi de variantele locale, scopul cu care sunt învăţate nefiind performarea unui ritual /obicei în a cărui eficienţă cred performerii şi comunitatea, ci devine un scop cultural, o împlinire, măcar formală, a tradiţiei, asigurând, într-un fel, continuitatea acesteia.

Actul de asociere a membrilor cetei aproape că şi-a pierdut latura iniţiatică, devenind o oportunitate de a socializa, un mod de a se distra şi de a le distra şi pe gazde şi nu în ultimul rând, un mod de a te da în spectacol, atât la propriu, cât şi la figurat. Urmarea acestui fapt este apariţia performerilor specializaţi, a ansamblului cultural-artistic al satului, care performează sau, mai degrabă, interpretează şi aceste obiceiuri, urmărind, cu acrivie uneori, conservarea specificului local al textelor, costumelor, scenariului etc. Live, cum se spune în termeni moderni, obiceiurile au o amploare şi un fast cu mult diminuate faţă de aceste interpretări semi-profesioniste.

Costumul performerilor se păstrează, în general, de la o generaţie la alta, dar sunt şi locuri unde s-a pierdut. Recuzita, la fel. Sunt si locuri unde au fost reînnoite fie în stil tradiţional, fie în stilul şi cu materialele moderne, total diferit de ceea ce era în trecut.

Textele s-au mai conservat, în general, fie în memoria pasivă a foştilor performeri, fie au fost culese de intelectualii satelor, sau se află în monografii şi în cărţile de specialitate. Sunt destul de multe cazuri când sunt performate textele tradiţionale, mai ales colindele, crâmpeie de strigături la Capră, Urs, Moşnegi, Plug. Dar ceea ce au adus nou generaţiile din urmă este un proces expansiv de creaţie în stil tradiţional, care tinde să acapareze o mare parte a textelor rostite la performarea obiceiurilor de iarnă.

Scenariul este adesea modificat, renunţându-se la secvenţele magice, simbolistice, în general, cunoscute doar insiderilor şi iniţiaţilor şi inadecvate interpretării scenice, sau socotite drept desuete în contextul societăţii actuale, când ştiinţa a explicat multe dintre fenomenele socotite altădată drept apanajul ştiinţelor ezoterice. S-a conservat mai mult partea spectaculară, epică, uşor de pus în scenă, dar şi de înţeles de categorii mai largi de gazde sau de outsideri.

Componenţa trupelor este cel mai adesea mixtă: băieţi şi fete, maturi, bătrâni şi tineri, căsătoriţi şi necăsătoriţi, încălcând interdicţii străvechi, dacă “trupa" nu are de demonstrat că conservă tradiţia “autentică", “din moşi-strămoşi".

Dar ne propunem să examinăm câteva cazuri particulare de obiceiuri de iarnă din Moldova, pentru a oferi un demers mai aplicat.